Justiţia elveţiană a solicitat Austriei o expertiză cu privire la starea de sănătate a fostului fotbalist german Franz Beckenbauer, în cadrul anchetei despre scandalul de corupţie legat de Cupa Mondială din 2006, relatează AFP.
Solicitarea de asistenţă juridică figurează într-o decizie dată publicităţii marţi de Camera de plângeri a Tribunalului Penal Federal elveţian.
Beckenbauer a fost preşedintele comitetului de candidatură al Germaniei pentru CM din 2006 şi este vizat de anchetatori în această calitate a sa. Însă din cauza stării sale de sănătate, ministerul public elveţian a decis în august 2019 separarea procedurii care îl vizează de cea împotriva celorlalţi acuzaţi.
Publicaţia Der Spiegel a notat, în această vară, că starea de sănătate a lui Beckenbauer s-a deteriorat semnificativ şi că sunt afectate memoria şi capacitatea sa de discernământ.
Ceilalţi trei acuzaţi, foştii preşedinţi ai federaţiei germane Theo Zwanziger şi Wolfgang Niersbach şi fostul secretar general al FIFA Urs Linsi au depus plângere după separarea procedurii care îl vizează pe Beckenbauer, însă Tribunalul Penal Federal a considerat că o procedură separate pentru fostul fotbalist este justificată.
Ancheta deschisă la 6 noiembrie 2015 de justiţia elveţiană este legată de o posibilă folosire de către Germania a unui fond secret de 6,7 milioane de euro pentru cumpărarea de voturi în cadrul FIFA, în special pe cel al Qatarului, şi obţinerea organizării Cupei Mondiale.
Beckenbauer este suspectat că i-a cerut fostului şef al Adidas, Robert Louis-Dreyfus, să alimenteze fondul respectiv cu puţin înainte de vara anului 2000, perioadă în care s-a decis gazda Cupei Mondiale, scrie News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro