​FOTO Simona Halep, antrenamentul, scurtele și întrebarea zilei în complex: Ai votat?

​FOTO Simona Halep, antrenamentul, scurtele și întrebarea zilei în complex: Ai votat?

​Simona Halep s-a antrenat pe terenul 12 din complexul de la Roland Garros cu tribunele pline, așa cum era de așteptat fiind prezenți mulți români dornici să o urmărească pe viu fie și la un antrenament. În plină zi de alegeri, salutul zilei de duminică în incintă a fost: "ai votat?".

Simona Halep, la antrenamentFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Aryna Sabalenka și strigătele care se auzeau de la două terenuri distanță

Ajuns pe Terenul 12 cu câteva minute înainte de ora 12 (la care era programat antrenamentul Simonei), am avut ocazia să văd partea finală a antrenamentului efectuat de Aryna Sabalenka. Sesiunea de pregătire a sportivei din Belarus putea fi însă auzită fără mari probleme și de la două terenuri distanță. Persoană cu multă energie, Aryna le-a atras atenția până și spectatorilor din arena învecinată, una unde juca în primul tur Ernests Gulbis.

Simona 2 în 1

Intrată pe teren cu vreo două minute întârziere față de ora oficială, Simona a început antrenamentul (așa cum se obișnuiește) cu lovituri moi, de acomodare la efort.

Pe măsură ce s-a intrat mai bine în antrenament, Halep a mărit ritmul, a accelarat execuțiile și a intrat în zona de "meci oficial". Simona a părut, cel puțin în prima parte a pregătirii, că este , precum la oferte: și jucătoare și antrenoare. De ce spun acest lucru? Pentru că ea a fost cea care i-a dirijat pe cei din jur în funcție de loviturile pe care dorea să le exerseze.

Spre exemplu, am proaspăt în memorie primul antrenament al Simonei pe care l-am văzut în urmă cu un an de zile la Paris. Atunci, Darren Cahill era cel care ce să se repete, în timp ce Simona intervenea cu unele sfaturi.

Scurtele, marea provocare pentru acest an?

Pe lângă exersarea loviturilor cum ar fi forehand-ul în cross (mai mult lung decât scurt), reverul în cross și backhand-ul în lungul liniei, Simona a insistat pe durata întregii sesiuni de antrenament pe "scurte".

A încercat să trimită scurte din aproape toate pozițiile, atât din defensivă, cât și din poziții avansate. Și i-au ieșit câteva foarte bine, ea primind la un moment dat laude din partea lui Daniel Dobre.

Ruperile de ritm ar putea să o ajute pe Halep să economisească energie în timpul meciurilor și să le scoată pe adversare din zona de confort din spatele baseline-ului. Rămâne de văzut cât va folosi acest procedeu în meciurile viitoare.

Sparring-partner-ul vorbitor doar de franceză?

Simona s-a pregătit alături de un jucător dat de organizatori. Dialogul dintre cele două părți nu a fost neapărat la cel mai înalt nivel, Halep cerând chiar la un moment dat ajutorul lui Daniel Dobre pentru a-i spune acestuia unde și cum să trimită (vorbitor, din câte se pare, doar de franceză).

Răcoare la Paris, Simona a îmbrăcat un al doilea tricou

Vremea este una ușor schimbătoare la Paris, temperatura fiind departe de ceea ce era, spre exemplu, în urmă cu un an de zile (desigur, până la acest moment).

După ce în prima parte a antrenamentului s-a pregătit într-un tricou normal, Simona a fost nevoită să mai pună ceva pe ea, de această dată un tricou mai lung.

Ai votat?

Mulți români în complex la Paris, și mai mulți în fața Ambasadei României din capitala Franței. Pe alocuri, tradiționalul a fost înlocuit cu mai de sezonul

Pe lângă obișnuiții Teo Cercel și Daniel Dobre, la antrenamentul Simonei a participat și Virginia Ruzici. Halep a oferit un singur autograf (unei fetițe care a venit până pe teren înainte de startul antrenamentului), iar după ședința de pregătire a părăsit Terenul 12 fără să se mai oprească în dreptul celor doritori de selfie-uri sau autografe.

Fotografii realizate cu noul Huawei P30 Pro de la evoMAG.ro

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Superliga
20.04
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Citește mai mult
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Superliga
20.04
Gafe uluitoare VIDEO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Citește mai mult
Gafe uluitoare VIDEO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!
Superliga
20.04
FCSB - CFR Cluj 3-2 Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
Citește mai mult
FCSB - CFR Cluj 3-2   Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
Știri ultima oră
12:00
Stop joc în Fotbalul italian Meciuri amânate în Serie A și Primavera, după decesul Papei Francisc
Stop joc în Fotbalul italian   Meciuri amânate în Serie A și Primavera, după decesul Papei Francisc
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
11:03
Probleme la FCSB Imagini îngrijorătoare pentru campioană. Cum au apărut Juri Cisotti și Andrei Gheorghiță după meciul cu CFR Cluj
Probleme la FCSB Imagini îngrijorătoare pentru campioană. Cum au apărut Juri Cisotti și Andrei Gheorghiță după meciul cu CFR Cluj
10:50
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu, după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu , după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa