- FCSB - CFR 3-2. Mihai Popescu (31 de ani) a vorbit despre eliminarea care le-a permis clujenilor să înscrie două goluri.
În minutul 65, la scorul de 3-0, Mihai Popescu a comis un henț de neînțeles. Fundașul a respins mingea cu mâna din fața porții goale. Istvan Kovacs i-a arătat direct cartonașul roșu și a dictat penalty.
FCSB - CFR 3-2. Mihai Popescu: „Instinctul m-a împins. Important e că am câștigat”
„Important e că a câștigat echipa. I-am lăsat la greu, am făcut meciul neașteptat de greu față de cum era până în momentul în care s-a întâmplat.
Dacă cineva crede că a fost intenționat, înseamnă că nu a jucat niciodată fotbal. Instinctul m-a făcut să ajung la această intervenție, am realizat abia când am atins mingea cu mâna. Îmi pare bine că băieții au luptat și am luat cele trei puncte.
Am început jocul destul de rău, dar ca orice echipă mare, dăm gol, ne descătușăm și în repriza a doua s-a văzut diferența. Am fost mult mai concentrați, am marcat și al doilea, și al treilea gol”, a spus Popescu, la Prima Sport
Întrebat cum a trăit momentele de după eliminare, Mihai Popescu a mărturisit:
„Aveam piele de găină, sincer, la ultima fază nici nu am văzut foarte bine ce s-a întâmplat. Ei au venit peste noi, este normal. Vreau să uit de această eliminare”.
VIDEO: Golul uluitor înscris de Vlad Chiricheş
În minutul 56, Florin Tănase a executat un corner pe jos, la marginea careului, către Radunovic.
Fundașul muntenegrean, presat de un adversar, a ales o pasă cu călcâiul pentru Chiricheș. Fundașul urcat în linia de mijloc a campioanei și-a făcut mingea pe piciorul drept la marginea careului și a șutat imparabil în dreapta portarului.
Clasamentul play-off-ului din Liga 1
Elevii lui Elias Charalambous conduc clasamentul cu 39 de puncte, în timp ce clujenii ocupă locul secund, cu 34 de puncte acumulate.
Echipă | Meciuri | Puncte |
1. FCSB | 5 | 39 |
2. CFR Cluj | 5 | 34 |
3. U Craiova | 4 | 33 |
4. U Cluj | 5 | 32 |
5. Dinamo | 4 | 29* |
6. Rapid | 5 | 28 |