- Francois Letexier, cel mai tânăr arbitru din istoria finalelor de Euro, a dat un cartonaș roșu corect, pe care l-a anulat greșit după avertismentul VAR și revederea fazei pe monitorul de la marginea terenului. A șocat Franța!
Erorile din arbitraj sunt tot mai dese, și în fotbalul nostru, dar și în cel internațional. În unele cazuri, tehnologia video mai mult încurcă.
Gafa din Franța arată unde se poate ajunge. Uneori, e chiar mai rău decât în Liga 1.
Letexier a fost arbitrul anului 2024. Vrea finala Champions
Francois Letexier a împlinit 36 de ani astăzi, 23 aprilie. Vine după un 2024 foarte bun:
- A condus finala Euro, cel mai tânăr arbitru all-time la ultimul act continental.
- A fost ales cel mai valoros „central” al lumii.
Francezul a fost delegat și în acest sezon la 7 meciuri de Liga Campionilor (ultimul, Real - Arsenal 1-2), sperând la finala competiției.
Este unul dintre contracandidații lui Istvan Kovacs pentru partida decisivă de Champions.
Amândoi au fost selectați la Mondialul Cluburilor, prima ediție cu 32 de echipe (14 iunie-13 iulie 2025).
Incredibilul Letexier: a schimbat propria decizie corectă cu VAR
Tocmai Letexier a fost în centrul unui mare scandal în țara sa în ultimele zile.
Chiar în Duminica Paștelui, a luat o decizie care a uluit Hexagonul, la derby-ul St. Etienne - Lyon (2-1).
În minutul 22, la 1-0 pentru gazde, Stassin (St. Etienne) l-a faultat brutal din spate pe Tolisso (OL). Nu a atacat mingea, ci direct jucătorul advers. I-a prins sub crampoane tendonul lui Ahile, apoi l-a călcat pe gleznă, dându-i piciorul peste cap.
Arbitrul a scos cartonașul roșu când alerga spre Stassin. Imediat însă, VAR-ul Willy Delajod l-a chemat la margine să-i arate reluările și, incredibil, „centralul” și-a schimbat decizia.
A anulat „roșul” și a rămas doar „galben” pentru Stassin, deși Tolisso a fost luat cu targa de pe teren și înlocuit imediat. Mijlocașul lui OL plângea de durere.
Letexier a fost criticat de un antrenor: „Era desfigurat!”
După meci, patronul lui Lyon a fost „șocat de decizia arbitrului”. John Textor a dezvăluit, potrivit L’Equipe, că „Letexier a recunoscut în fața jucătorilor noștri că a greșit. Ar fi trebuit să fie cartonaș roșu. A reflectat și a realizat că Franța a înțeles ce s-a întâmplat”.
Și mulți antrenori din Ligue 1 au protestat, criticându-l, atacându-l pe „central”. Mai ales Antoine Kombouare.
„Eu am o amintire de impact cu acest domn și sunt mereu atent la meciurile lui. În 2022, la Nice, a fost catastrofal la 1-1 cu noi”, a declarat tehnicianul lui Nantes.
Am avut mari probleme din cauza lui Letexier, dar îmi asum, pentru că am crezut în acea zi că nu a fost corect. Antoine Kombouare, antrenor Nantes
Kombouare, suspendat atunci, a amintit alte două greșeli făcute de Letexier în acest sezon de Ligue 1.
„La Marseille - PSG (n.r. 0-3), Harit a faultat și a fost eliminat. Letexier a explicat atunci că integritatea fizică a jucătorilor e esențială pentru el.
Apoi, ați văzut starea lui Donnarumma după piciorul lui Singo (Monaco - PSG 2-4). Dacă nu-l elimini, chiar și fără intenție… Pentru că nici Harit nu l-a văzut pe Marquinhos”.
Cum ai protejat integritatea fizică a lui Donnarumma, care era desfigurat? Și acum, Tolisso a ieșit pe targă! Antoine Kombouare, antrenor Nantes
Letexier, exclus un weekend din Ligue 1
Același Kombouare a spus ce are nevoie Letexier. Ironic. O pauză!
„Uneori, e ca la jucători, trebuie să se odihnească. Uneori, putem fi obosiți. Dacă ești cel mai bun arbitru, să spunem, nu trebuie să iei toate meciurile.
E un om ca oricare altul. Există presiune, sunt lucruri teribile în joc. Să se odihnească, iată mesajul meu!”, a comentat tehnicianul.
Ceea ce se va și petrece. Amaury Delerue, managerul-instructor al arbitrilor din Ligue 1, a anunțat pentru L’Equipe că Letexier nu va arbitra weekendul următor. Exclus o etapă, decizie îmbrăcată frumos: „Va lua o pauză. Absență prevăzută în avans”.
Letexier: „Îi putea distruge genunchiul”. Dublă eroare VAR
Direcția tehnică de arbitraj (DTA) a federației franceze a dezvăluit discuția dintre arbitri la acea fază și l-a criticat mai ales pe VAR-ul Delajod.
Deși Letexier le-a zis atunci colegilor din brigadă că „a fost un atac înalt, i-a dat piciorul peste cap, îi putea distruge genunchiul”, Delajod l-a chemat la margine să-i arate imaginile. Numai că nu i-a prezentat cele mai elocvente cadre și „centralul” s-a păcălit.
DTA a precizat clar că VAR-ul nu avea dreptul să conteste decizia inițială a arbitrului: „Ar fi trebuit să o facă doar dacă era o eroare evidentă și nu era cazul”.