- U CLUJ - U CRAIOVA 2-1. Gjoko Zajkov (30 de ani), fundașul oaspeților, a stabilit rezultatul final al partidei, după ce și-a trimis mingea în propria poartă.
- Această gafă poate scoate gruparea din Bănie din lupta pentru titlul de campioană: FCSB se poate distanța la șase puncte.
Echipa lui Mirel Rădoi visa departe la pauza meciului de sâmbătă, după ce Mitriță deschisese scorul pe Cluj Arena. Totul s-a năruit în repriza secundă.
U CLUJ - U CRAIOVA 2-1. Autogolul lui Gjoko Zajkov îi poate scoate pe olteni din lupta pentru titlu
U Cluj a egalat în minutul 59, după ce Thiam a trecut de Bancu și l-a învins pe Popescu cu o execuție fină.
Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău a rămas în atac și, în minutul 76, a dat lovitura care s-a dovedit a fi decisivă.
Nistor a centrat din corner, iar Zajkov, un experimentat fundaș macedonean, a lovit greșit mingea și a trimis-o în propria poartă, deși nu avea niciun adversar în apropiere.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova rămâne pe locul 2 în clasament, însă liderul FCSB se poate distanța la șase puncte, în cazul în care va câștiga derby-ul cu Rapid, programat duminică, de la ora 21:00.
De cealaltă parte, Universitatea Cluj a urcat pe 3, iar locul de cupele europene pare mai aproape ca niciodată.
Locul 3 duce în preliminariile Conference League, în timp ce locul 4 asigură prezența la barajul pentru ultimul bilet pentru preliminariile aceleiași competiții, care ar putea aduce și el calificarea directă.