- Wrexham, clubul patronat de actorii Ryan Reynolds (48 de ani) și Rob McElhenney (48 de ani), a promovat matematic în Championship, liga secundă a Angliei.
- Clubul galez ajunge în al doilea eșalon al campionatului englez după 43 de ani!
Wrexham s-a impus cu 3-0 în partida cu Charlton și și-a asigurat locul secund, cu o etapă înainte de finalul sezonului.
Wrexham a promovat matematic în Championship
Victoria i-a asigurat locul în viitorul sezon din Championship, al doilea eșalon al fotbalului englez. Practic, galezii sunt acum la doar un singur pas de promovarea în Premier League!
Golurile celor de la Wrexham au fost marcate de Oliver Rathbone, urmat apoi de „dubla” reușită de Sam Smith.
Wrexham a fost ajutată și de rezultatul principalei contracandidate la locul 2, Wycombe, echipă care a pierdut meciul cu Leyton Orient, scor 0-1.
Pe primul loc în clasamentul celei de-a treia ligi engleze se clasează Birmingham, cu 102 puncte acumulate.
Este a treia promovare consecutivă pentru echipa actorilor Reynolds și McElhenney, după ce aceștia au cumpărat clubul în anul 2021.
Jamie Vardy, ținta celor de la Wrexham
După ce și-a anunțat plecarea de la Leicester, echipă alături de care a câștigat un titlu istoric în Premier League în anul 2016, Jamie Vardy a devenit subiectul unui potențial transfer la Wrexham.
Fotbalistul englez ar putea juca din sezonul viitor la echipa patronată de Ryan Reynolds și Rob McElhenney, așa cum a anunțat jurnalistul Alex Crook pentru talksport.com.
„Cineva mi-a sugerat în această dimineață că, dacă Wrexham va promova, cei de acolo vor produce un nou serial TV. Nu excludeți ca Jamie Vardy ar putea ajunge la Wrexham”, a declarat Alex Crook
În cei 13 ani petrecuți la Leicester City, Jamie Vardy a jucat 496 de meciuri și a marcat 198 de goluri în tricoul „vulpilor”.