Cristian Tudor Popescu este sigur că Simona Halep (31 de ani, 50 WTA) nu s-a dopat intenționat. Gazetarul face și o promisiune riscantă.
Au trecut 10 luni de la ultimul meci jucat de Simona Halep în circuitul WTA. Depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022, dubla campioană de Grand Slam și-a prezentat apărarea în fața organizației independente Sports Resolutions. Așteaptă un verdict în perioada imediat următoare.
„Pata pe viața și cariera ei nu poate fi ștearsă, deși, repet, nu cred că este vina ei și nu a făcut asta în mod conștient. Vă spun clar că, dacă s-ar demonstra că Simona Halep și-a introdus în mod deliberat în organism substanțe dopante, eu nu mai scriu nimic despre tenis!
Înseamnă că nu m-am priceput nici la om, nici la sport, dacă Simona a făcut așa ceva! Nu pot să cred, pentru că am urmărit-o atâția ani și niciodată n-am văzut la ea o încercare de a trișa în timpul jocului. ”, a spus Cristian Tudor Popescu.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro