Între cele câteva sute de spectatori care au venit să vadă meciul FCSB - PAOK Salonic, 1-1, disputat miercuri seară în Olanda, la Swolgen, o localitate aflată la granița cu Germania, s-a aflat și un personaj important din fotbalul românesc în urmă cu 20 de ani.
Unul care a dispărut însă complet din peisaj, după ce a fost implicat în scandaluri de proporții. Numele lui: Ionică Serea (54 de ani), fost arbitru FIFA, cel care a fost în anii 2000, mai ales în a doua jumătate, unul dintre centralii de top.
Nu e schimbat mult ca aspect. Doar un pic îmbătrânit, dar silueta e aproape aceeași ca în perioafa în care conducea jocuri în Liga 1. A venit însoțit de un prieten, dar și de soție și de fetița pe care o au. Până și oficialii FCSB-ului s-au arătat surprinși să-l vadă. „Ăsta e Serea?”, a fost reacția lui Marius Ianuli, cel care l-a observat printre sutele de spectatori.
„Stau aici, aproape, în Germania, pe lângă Bielefeld și cum am ieșit de la muncă am plecat să venim la meci...”
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro