GSP: „Nu-i frumos așa ceva. Mai bine tăcea". CTP a răbufnit când a aflat decizia Simonei Halep. Ce l-a deranjat

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, în exclusivitate pentru GSP.ro, revenirea Simonei Halep pe zgură, consemnată miercuri, la Trophée Clarins, și încheiată printr-o nouă accidentare în dreptul fostului lider mondial, de data aceasta la genunchi. CTP explică de ce se declară nemulțumit de nivelul fizic al jucătoarei de 32 de ani și se pronunță, totodată, pe marginea altor două subiecte de interes: politica Roland Garros în privința wild-card-urilor și despărțirea prematură a Simonei de Carlos Martinez.

Cristian Tudor PopescuFoto: GSP

Revenirea Simonei Halep în circuit nu decurge nici pe departe pe măsura așteptărilor pe care fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon și le trasase în primăvară. Fragilitatea fizică a determinat-o să decline primele invitații de care a beneficiat în sezonul de zgură, pentru ca reîntâlnirea cu suprafața favorită să se transforme într-o nouă cumpănă rău prevestitoare.

Cristian Tudor Popescu, omul care a urmărit îndeaproape „călătoria” Simonei Halep din ultimul deceniu, subliniază un detaliu ce-ar putea cauza lipsa de vitalitate a acesteia. Și anume modul în care jucătoarea ar fi gestionat perioada în care a fost suspendată.

„Am fost surprins neplăcut, pentru că mi-am imaginat că Simona s-a antrenat - sau cel puțin așa a spus și asta am văzut și eu, că va continua antrenamentele în regim normal - în perioada în care a fost suspendată. Mi-am imaginat că-și va menține condiția fizică generală, adică rezistența în timp și articulațiile, mușchii. Mă gândeam că problema va fi cu reglarea loviturilor.

Fiindcă asta e diferența dintre antrenament și jocul pe puncte într-un turneu WTA. Acolo, e greu să lovești cu aceeași precizie și aceeași determinare ca la antrenament. Aici credeam că vor apărea probleme. Dar nu sunt aici!”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, pentru Gazeta Sporturilor.

Citește mai mult pe gsp.ro

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga