Aproape de un nou titlu în Liga națională de handbal feminine, CSM București a ratat calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, iar antrenorul Adrian Vasile urmează să fie demis la finalul sezonului.
CSM București renunță la Adrian Vasile – Antrenorul favorit pentru banca „tigroaicelor”
CSM București a ratat prezența în Final Four-ul Ligii Campionilor, după dubla pierdută în fața franțuzoaicelor de la Metz din sferturi, scor 24-27 și 23-29.
Prezența între cele mai bune patru echipe ale Europei era obiectivul stabilit de conducere pentru acest sezon, iar ratarea lui va însemna despărțirea de antrenorul Adrian Vasile.
Deși mai are contract încă un an, conducătorii celor de la CSM au decis să se despartă de Vasile la finalul sezonului, conform GSP.
În locul acestuia ar putea reveni suedezul Per Johansson, în prezent în Ungaria la Gyor, care s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor unde va întâlni Esbjerg.
Dacă negocierile cu Johansson eșuează, „tigroaicele” ar putea fi pregătite în sezonul viitor de danezul Jakob Vestergaard, în present la Bietigheim.
Ultima dată când CSM București a jucat în Final Four a fost în 2018: a încheiat competiția pe locul al treilea (Gyor a fost campioană, iar HC Vardar pe locul al doilea).
CSM București a mai terminat pe locul al treilea și la ediția din 2016-2017.
Gruparea bucureșteană a cucerit o singură dată titlul european, CSM fiind campioană în 2016.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro