Infrangerea Simonei: Ce putem intelege din toata nebunia din jurul meciului de trei zile

​In dimineata de marti, la doua zile dupa ce meciul fusese oprit, Stosur a intrat pe teren mai energica si a sters rapid avantajul Simonei. Apoi ploaia a oprit din meciul cand australianca il conducea in setul al doilea, 3-2. La revenire, Simona n-a mai putut face nimic, vazandu-se oprita pentru a treia oara in cariera de Sam Stosur la Roland Garros.

Simona Halep, la Roland GarrosFoto: rolandgarros.com

Iata datele problemei:

1. Simona domina meciul cand s-a intrerupt duminica la 5-3 pentru ea, pe Court 1.

2. Duminica era umed, dar nu burnita ca azi și terenul nu era atât de îmbibat.

3. Organizatorii au așteptat ca Nishikori sa câștige setul 3 înainte de a le muta pe fete de pe Chatrier, unde erau initial programate dupa baieti, pe Court 1, deși acesta era liber de ceva vreme.

4. Organizatorii au fragmentat acest meci în trei bucati, în doua zile neconsecutive.

5. Umezeala încetinește jocul și-i avantajeaza pe cei ce lovesc tare, care au de unde sa piarda la viteza loviturilor.

6. Stosur a jucat mult mai bine în conditiile sporite de umezeala de azi. Loviturile ei puternice au strapuns mai rapid terenul.

7. Stosur este o jucatoare de încredere: o intimidezi, se pierde. Apuca sa dicteze, prinde curaj.

8. Simona nu lovește la fel de tare ca jucatoarele de tipul Stosur și de aceea are probleme pe terenuri lente (vezi Roma), fiind avantajata de terenuri cu zgura rapida (altitudine, ca la Madrid, sau soare)

Citește analiza în continuare pe Treizecizero.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga