Juventus a pierdut calificarea în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal fiindcă nu a respectat-o pe Ajax, a declarat pentru Russia Today antrenorul portughez Jose Mourinho, potrivit presei italiene, citată de Agerpres.
"Bianconeri i-au permis lui Ajax să joace în stilul său, valorificându-şi punctul forte. Înaintea acestui meci, nimeni nu i-a respectat cu adevărat şi de fapt toţi i-au lăsat să joace în felul lor preferat, permiţându-le să atace şi să acceadă în semifinale. Au jucători tineri şi extraordinari şi au dobândit şi puţină experienţă, care i-a făcut să crească faţă de finala Europa League pierdută în faţa lui Manchester United (0-2 în 2017 - n. r.). Noi i-am bătut punând accentul pe fizic, anihilându-le jocul cu ajutorul lui Fellaini. Dacă îi laşi să joace, există mereu riscul ca ei să preia controlul", e estimat Mourinho.
Ajax s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor impunându-se marţi cu 2-1 în returul de la Torino, după 1-1 în manşa tur la Amsterdam.
Mourinho a vorbit şi despre căpitanul echipei olandeze, Matthijs de Ligt, care are numai 19 ani: "Am jucat acum doi ani împotriva lui şi părea deja un fotbalist foarte experimentat, de 26 sau 27 de ani. Fizic e foarte puternic şi acum, după doi ani, e un jucător cu adevărat fantastic".
În semifinale, Ajax va primi replica lui Tottenham Hotspur, iar FC Barcelona o va avea adversară pe Liverpool.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro