- GERMANIA - ITALIA 3-3 (5-4 la general). Jamal Musiala (22 de ani) a marcat pentru 2-0 după o fază la care italienii s-au luat la ceartă în propriul careu.
- Un copil de mingi a fost eroul germanilor, iar Joshua Kimmich (30 de ani) i-a mulțumit la finalul partidei.
Squadra Azzurra a fost de nerecunoscut în prima repriză a meciului de la Dortmund, iar nemții au profitat din plin.
GERMANIA - ITALIA. Kimmich și Musiala au profitat de haosul iscat între adversari
În minutul 36, când scorul era deja 1-0 pentru Germania, Gianluigi Donnarumma a respins în corner, cu vârful degetelor, la o lovitură de cap a lui Tim Kleindienst.
Foarte nervos, portarul italian a mers la coechipierii săi pentru a-i certa pentru că au permis acea ocazie.
Între timp, Germania a continuat să joace. Joshua Kimmich a luat mingea, a executat rapid cornerul și i-a pasat lui Jamal Musiala, care era singur în fața porții, în spatele adversarilor.
Starul lui Bayern nu a stat pe gânduri și a făcut 2-0, spre uimirea italienilor, care au realizat ce se întâmplă în momentul în care mingea era deja în plasă.
Golul a fost validat pentru arbitrul nu făcuse semn ca nemții să aștepte fluierul său pentru a executa lovitura de colț.
Faza a amintit de cea în urma căreia Liverpool a marcat împotriva Barcelonei în Liga Campionilor, în 2019. Atunci, Alexander-Arnold a profitat de un moment de confuzie al catalanilor și l-a servit excelent pe Origi.
Noel, copilul de mingi care i-a dat „assist” lui Kimmich
După meci, germanii au dezvăluit cine a fost adevăratul erou al fazei din minutul 36: Noel Urbaniak (15 ani), extremă dreapta la Hombrucher SV, care a fost pentru prima oară copil de mingi.
„Am făcut contact vizual cu Kimmich și imediat i-am aruncat mingea. El a pus-o jos și apoi a centrat-o către Musiala.
Două sau trei minute mai târziu, părinții mei mi-au trimis un mesaj: «Ești la televizor!». Eram în stare de șoc, mi se părea total ireal. A fost cu adevărat de necrezut.
L-am întâlnit pe Joshua pentru scurt timp după meci. Mi-a mulțumit pentru ajutor, ca să spun așa. După aceea, a semnat mingea pentru mine.
Mi s-a părut incredibil. Să mi se întâmple așa ceva este o poveste minunată și nu o voi uita niciodată”, a spus Noel pentru bild.de.
GERMANIA - Italia 3-3 (în tur 2-1)
- Au marcat: Kimmich '30, Musiala '36, Kleindienst '45 / Kean '49, '69, Raspadori '90+5