Eliminata de Patricia Maria Tig in turul doi al turneului de la Miami, Kristina Mladenovic (Franta, locul 18 WTA) s-a plans de vantul puternic de la Key Biscayne, precizand ca adversara ei s-a descurcat mai bine in aceste conditii meteo. "Ea nu a avut nimic de pierdut si si-a facut jocul. Este frustrant pentru mine", a spus Mladenovic.
"Era greu de jucat un tenis frumos, avand in vedere conditiile dificile. In acest context, trebuia sa te descurci pentru a castiga punctele, ghemurile, setul... Adversara mea s-a descurcat mai bine si a jucat mai bine. Eu nu am reusit sa-mi fac jocul. Am incercat sa tin mingile in teren. Uneori parca venea tornada... Dar ea nu a avut nimic de pierdut si si-a facut jocul. Este frustrant pentru mine", a declarat Mladenovic, potrivit L'Equipe, citat de News.ro.
Aflata la prima participare pe tabloul principal la Key Biscayne, Tig a invins-o sambata, cu scorul de 7-6 (4), 6-2, pe Kristina Mladenovic, cap de serie numarul 22, calificandu-se in turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Tig a bifat astfel prima sa victorie in fata unei jucatoare din Top 20 WTA.
In acest an, Mladenovic a castigat turneul de la Sankt Petersburg, a jucat finala la Acapulco si a ajuns pana in semifinale la Indian Wells.
In turul trei, Tig o va infrunta pe Venus Williams, locul 12 WTA si cap de serie numarul 11. Americanca a trecut de brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 166 WTA, beneficiara a unui wildcard, scor 6-4, 6-3.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro