- UTA Arad a anunțat astăzi, 14 august, transferul lui Lamine Ghezali (25 de ani).
- Fostul jucător a lui Dinamo revine astfel în Liga 1 , după experiența din Grecia de la Levadiakos.
Ajuns la Dinamo în vara anului 2022 de la echipa secundă a celor de la Saint-Etienne, jucătorul cu origini în Algeria a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai alb-roșiilor în sezonul petrecut în Liga 2.
În Liga 1, lucrurile nu au mai stat la fel, iar „câinii” l-au lăsat să plece în iarna sezonului trecut.
Pentru mine, Dinamo a fost o etapă importantă în carieră, am realizat lucruri frumoase aici. Îmi pare rău că nu am reușit mai mult în acest sezon. Dinamo merită să rămână în prima ligă! Le urez succes băieților și sunt alături de club, de suporteri, de toți dinamoviștii! Lamine Ghezali, la despărțirea de Dinamo
Lamine Ghezali s-a înțeles cu UTA Arad
Arădenii au anunțat transferul jucătorului în vârstă de 25 de ani prin intermediul rețelelor de socializare.
„Bun venit, Lamine Ghezali!
UTA și Lamine Ghezali au semnat astăzi un contract valabil pentru un sezon cu drept de prelungire pe încă unul.
Mijlocașul francez de origine algeriană s-a născut pe 6 iulie 1999 la Lagny-sur-Marne, în Franța și vine la Arad de la APO Levadiakos (Grecia). În România a mai jucat timp de două sezoane pentru Dinamo București.
Crescut de Academia celor de la Saint-Etienne, noul nostru jucător a debutat pentru legendară echipă franceză și a mai trecut în carieră pe la LB Châteauroux și SC Lyon.
Îi urăm bun venit și la cât mai multe reușite alături de noi!”, se arată în postarea celor de la UTA.