Clubul Leicester City a confirmat, duminică seara, decesul patronului grupării, Vichai Srivaddhanaprabha, şi al altor patru persoane aflate la bordul elicopterului care s-a prăbuşit lângă King Power Stadium anunţă News.ro.
"Cu cel mai adânc regret şi cu inima sfâşiată confirmăm că preşedintele nostru, Vichai Srivaddhanaprabha, se află printre cei care şi-au pierdut viaţa în mod tragic, sâmbătă seară, când elicopterul care îl transporta pe el şi pe alte patru persoane s-a prăbuşit lângă King Power Stadium. Niciuna dintre cele cinci persoane aflate la bord nu a supravieţuit", se arată într-un comunicat al clubului englez.
Meciul pe care Leicester urma să-l joace cu Southampton, programat, marţi, în Cupa Ligii, a fost amânat. Poliţia din Leicester a confirmat, de asemenea, decesul omului de afaceri şi a publicat numele tuturor pasagerilor.
"Cinci persoane se aflau la bordul elicopterului când s-a întâmplat incidentul. Cum formalităţile de identificare nu s-au făcut, se crede că acestea sunt preşedintele Leicester City Football Club, Vichai Srivaddhanaprabha, doi membri ai stafului său, Nursara Suknamai şi Kaveporn Punpare, pilotul Eric Swaffer, precum şi pasagerul Izabela Roza Lechowicz", a precizat poliţia, adăugând că, în accident, nu au existat victime aflate la sol.
Sâmbătă seară, elicopterul a părăsit arena în jurul orei 20.30, după meciul Leicester - West Ham United, scor 1-1, din Premier League. Aparatul de zbor s-a ridicat chiar de pe terenul Stadionului King Power, dar s-a prăbuşit după scurt timp, într-o parcare situată la aproximativ 200 de metri de arenă şi a luat foc.
Un martor a declarat pentru BBC că a observat faptul că elicea de la coada aparatului nu funcţiona, ceea cea a făcut ca elicopterul să se rotească în spirală înaintea prăbuşirii. Un alt martor a afirmat că motorul elicopterului s-ar fi oprit şi din acest motiv aparatul s-ar fi prăbuşit.
Vichai Srivaddhanaprabha avea 60 de ani şi era tatăl a patru copii. El şi-a început afacerile în 1989 şi a făcut avere în Thailanda din activităţi de tip duty-free. Averea lui este estimată la peste patru miliarde de euro, fiind al cincilea cel mai bogat om din Thailanda.
Srivaddhanaprabha a cumpărat clubul Leicester în 2010, cu 39 de milioane de lire sterline, când evolua în liga a doua. Sub patronajul său, echipa Leicester a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului englez, câştigând campioantul în sezonul 2015/2016.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro