Liga 2: Cristi Dulca este noul antrenor al echipei U Cluj

​Oficialii Universităţii Cluj au ajuns la un acord verbal cu Cristian Dulca (46 de ani), pentru a antrena echipa în sezonul viitor al Ligii 2, având ca obiectiv promovarea, informează Mediafax.

Cristi DulcaFoto: fc-vaslui.ro

Conducătorii echipei clujene s-au orientat către ultimul antrenor care a promovat ”U” Cluj în Liga 1. Fostul selecţioner al naţionalei de tineret şi-a dat acordul verbal, iar astăzi urmează să semneze, pentru a treia oară, un contract de antrenor cu ”U” Cluj.

Este şi o decizie emoţională pentru Cristi Dulca, nu doar una profesională. Antrenorul de 46 de ani este recunoscut ca un simpatizant vechi al Universităţii Cluj, acesta chiar personalizându-şi o maşină de epocă cu însemnele echipei.

Dulca este şi preferatul suporterilor echipei clujene, care n-au fost de acord cu numirea lui Bogdan Lobonţ, în sezonul recent încheiat.

Pe lângă naţionala de tineret, Cristian Dulca a mai pregătit ”U” Cluj, Gaz Metan şi FC Vaslui, în Liga 1, şi Delta Tulcea şi Luceafărul Oradea, în Liga 2, şi Şirineasa/Energeticianul, în Liga 3 şi 2. Va fi al treilea mandat pentru el la ”U”, Dulca mai antrenând echipa în 2009-2010 şi 2012.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Liga 1
11:22
Alibec, certat „Nu ai cum să spui asta!”
Citește mai mult

FCSB - Gloria Buzău „Vor fi vreo 7 modificări” + Un jucător, pus la zid: „Jucăm cu Divizia C?”
Liga 1
09:49

Hagi, furios! 4 penalty-uri cerute de Farul cu Dinamo!
Liga 1
00:05

„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria,  jigniri xenofobe  la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Alte sporturi
04.10

Bîrligea, ignorat din nou Prima reacție de la FCSB după decizia lui Mircea Lucescu
Nationala

Ținte pentru Rapid Marius Șumudică e interesat de Drăguș și Ciobotariu: „Îl aștept cu brațele deschise” + „Ni-l dorim”

„Câinii” se contrazicPolitic, nemulțumit de egalul cu Farul: vs. Golubovic: „1-1 e mai bine decât nimic”
Liga 1
00:20

„Mi-e jenă doar să înot”   David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu  aceeași șansă ” 
Înot
04.10
„Mi-e jenă doar să înot” David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă