O greseala cat de mica din partea Fiorentinei, va fi fatala in fata francezilor", spune Lacatus intr-un interviu acordat site-ului Violanews. Marius Lacatus a simtit pe pielea lui forta campionilor din Franta in meciul tur, cand Steaua a condus cu 3-2, iar partida s-a terminat 5-3 pentru Lyon.
"Sa invingi pe Lyon nu va fi deloc o treaba usoara pentru Fiorentina. Francezii joaca foarte bine de fiecare data, chiar daca fiecare meci are povestea lui. Si noi (Steaua) puteam invinge pe Lyon, dar sunt unele echipe in fata carora orice eroare, cat ar fi de mica, se pedepseste imediat.
Fiorentina trebuie sa tina seama de acest lucru timp de 90 minute. Recomandari? Prandelli e un antrenor mult mai bun si mai experimentat ca mine, va face ce e mai bine pentru echipa. Eu zic ca subiectul calificarii Fiorentinei mai departe in Liga Campionilor este inchis! Cred ca Lyon si Bayern sunt deja calificate.
Intrebat de jurnalisti cum este vremea la Bucuresti, Lacatus i-a taxat imediat pe italieni - "Se vorbeste prea mult de astfel de lucruri in loc sa ne gandim la cum sa jucam mai bine. Nu cred ca Fiorentina si Mutu vor fi tratati altfel decat celalate echipe care au venit in Ghencea".
Marius Lacatus nu a putut sa ocoleasca intrebarile italienilor despre despartirea brusca de Steaua. "Cand joci pentru o echipa sau o antrenezi si rezultatele nu vin, e normal ca ramai cu un gust amar, dar viata merge mai departe. Steaua va ramane mereu in inima mea", a mai spus fostul antrenor din Ghencea.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro