Fostul director economic al FC Rapid, Viorel Cauc, a declarat, marti, la Tribunalul Bucuresti, unde a fost audiat ca martor in dosarul transferurilor, ca in cazul jucatorului Florin Bratu a inregistrat in contabilitate "doua contracte aparute de la DNA", dupa ce procurorii au inceput ancheta, potrivit Mediafax.
"Prima rata din contract a fost de 350.000 de dolari. Ulterior, au mai aparut niste contracte de la DNA, pe care le-am inregistrat in contabilitate, unul de un milion de dolari si altul de 400.000 de dolari. Amandoua erau inregistrate pe firma Becali. Am inregistrat 1.400.000 de dolari la venit. Suma de transfer a jucatorului era de 1.750.000 de dolari", a declarat Cauc in fata instantei.
Fostul oficial al gruparii giulestene a mai precizat faptul ca declaratia sa data in timpul urmaririi penale, inclusa in dosar, nu a fost scrisa de el, dar a fost semnata de el, aceasta fiind explicatia mai multor neconcordante legate de sumele de transfer in cazul Bratu. El a precizat ca actionarul majoritar George Copos nu a semnat niciun act la Rapid legat de transferuri. "Arat ca declaratia data la DNA, la fila 12, volumul 18 din dosar, nu a fost scrisa de mine, insa a fost semnata de mine. Arat de asemenea ca inculpatul Gheorghe Copos nu a semnat niciodata un act contabil si nici nu mi-a dat vreodata o dispozitie pe linie de serviciu", a mai spus Cauc.
Declaratiile presedintelui gruparii Tractorul Brasov, Paul Enache, in calitate de martor in dosar, nu au mai putut fi consemnate, intrucat el a precizat faptul ca s-a constituit parte civila. Enache, ca reprezentant al clubului brasovean, solicita de la clubul Rapid diferenta taxei de solidaritate, care sa fie calculata nu la suma de 650.000 de dolari, cat s-a anuntat initial ca e valoarea contractului transferului jucatorului Florin Bratu la Galatasaray, ci la suma de 2.750.000 de dolari, cat stie el ca ar fi fost in realitate. Enache a precizat ca a primit de la clubul turc o taxa de solidaritate calculata pentru un contract in valoare de 650.000 de dolari, dar ca a aflat ulterior din presa ca suma reala a transferului ar fi fost de 2.750.000 de dolari.
Conform reglementarilor internationale, clubul turc ar fi trebuit sa plateasca un procent de cinci la suta din valoarea contractului catre gruparile la care activase jucatorul inainte de a fi transferat la Rapid, ca indemnizatie de formare a fotbalistului.
Cum Paul Enache nu cunostea exact reglementarile in vigoare, s-a obligat ca pana la urmatorul termen sa se documenteze in ceea ce priveste provenienta sumei pe care o solicita.
La termenul de marti, la Tribunalul Bucuresti au fost prezenti Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea si Gheorghe Popescu. Inculpatul Gheorghe Netoiu a fost amendat de catre instanta cu suma de 3.000 de lei pentru lipsa nejustificata la mai multe termene.
Urmatorul termen in dosar a fost stabilit pentru 21 februarie, ora 12.00.
Conform DNA, Gheorghe Popescu, angajat la acea data la fimra Becali Sport, alaturi de inculpatii Copos Gheorghe si Becali Ioan, ar fi contribuit la falsificarea sumei de transfer in cazul lui Bratu Florin, incasand aproximativ1.600.000 de dolari din valoarea totala de 2.750.000 de dolari a transferului, sub forma de imprumut si in numele firmei Becali Sport.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu, Cristian Borcea, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal.
In rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999 - 2005. Este vorba despre transferurile jucatorilor Cristian Dulca - realizat in ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucuresti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Otelul Galati la Pohang Steelers, realizat in martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat in iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistrita la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucuresti (imprumutat la F.C. Arges Dacia Pitesti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat in ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sanmartean - din august 2003, de la Gloria Bistrita la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucuresti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucuresti la Guoan Beijing, in Republica Populara Chineza, realizat in luna iunie 2004 si Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucuresti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro