Mats Wilander, despre recordul de Grand Slam-uri: "Federer va juca încă cel puțin doi ani, va încerca să-l oprească pe Nadal"

Mats Wilander, despre recordul de Grand Slam-uri: "Federer va juca încă cel puțin doi ani, va încerca să-l oprească pe Nadal"

Rafael Nadal și-a îmbogățit impresionantul palmares cu al 19-lea trofeu de Grand Slam, fiind la un singur titlu distanță de Roger Federer, deținătorul recordului la acest capitol. Mats Wilander (55 de ani), de șapte ori campion de Grand Slam, este de părere că elvețianul va încerca să îl oprească pe Nadal să îi egaleze recordul, iar asta îl va determina să joace tenis încă cel puțin doi ani.

Roger Federer si Rafael NadalFoto: bnpparibasopen.com

Rafael Nadal a câștigat, luni dimineață, al patrulea său titlu la US Open, după un meci de aproape cinci ore în fața rusului Daniil Medvedev, scor 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4. Ibericul s-a mai impus la Flushing Meadows în 2010, 2013 şi 2017.

Întrebat dacă Nadal va reuși să egaleze recordul lui Roger Federer în ceea ce privește titlurile de Grand Slam, Wilander a afirmat: "Nu sunt sigur, dar sunt nerăbdător pentru următorii doi sau trei ani. Federer va încerca să-l oprească pe Nadal, asta îl va încuraja pe elvețian să joace încă cel puțin doi ani".

Ce înseamnă înfrângerea lui Medvedev în fața lui Nadal

"Va aduce o direcție diferită. Este important pentru lumea tenisului, pentru jucătorii care au aceeași vârstă (n.r cu Medvedev - 23 de ani) sau mai tineri. Nadal este la fel de bun acum ca întotdeauna, iar Medvedev a pierdut în cinci seturi, așa că ei se pot gândi: Și eu am o șansă împotriva lui Federer, Rafa și Djokovic ", a spus Wilander.

Care a fost meciul preferat al lui Wilander de la US Open 2019

"Meciul meu preferat a fost cel dintre Berrettini și Monfils. A fost genial. Doi băieți grozavi care au jucat cu multă pasiune, un tenis excelent pe tot parcursul meciului. A fost atât de captivant. Berrettini, Medvedev, ei sunt viitorul, sunt puternici, nu se tem să joace împotriva jucătorilor de top în momente importante", a mai spus suedezul la Eurosport, potrivit Tennis World USA.

Gael Monfils și Matteo Berrettini au oferit un meci epic în sferturile US Open. Francezul a salvat patru mingi de break ale italianului în setul decisiv, una la scorul de 5-3, două la 6-5 și încă una în tie-break, la 5-4. Berrettini a fructificat-o pe cea de-a cincea după un meci de trei ore și 56 de minute, impunându-se cu 3-6, 6-3, 6-2, 3-6, 7-6(5).

Titluri de Grand Slam, clasament:

1 Roger Federer 20 (între 2003-2018)

2 Rafael Nadal 19 (2005-2019)

3 Novak Djokovic 16 (2008-2019)

4 Pete Sampras 14 (1990-2002)

5 Roy Emerson 12 (1961-1967)

6 Rod Laver (1960-1969), Bjorn Borg (1974-1981) etc.

Titlurile de Grand Slam câștigate de Federer, Nadal și Djokovic:

Roger Federer: Australian Open (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018), Roland Garros (2009), Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008).

Rafael Nadal: Australian Open (2009), Roland Garros (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019), Wimbledon (2008, 2010), US Open (2010, 2013, 2017, 2019).

Novak Djokovic: Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019), Roland Garros (2016), Wimbledon (2014, 2015, 2018, 2019), US Open (2011,2014, 2015, 2018).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
19.04
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
19.04
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova

Știri ultima oră
22:26
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
23:01
„Toate cornerele în primul om” Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv: „Meci de totul sau nimic”
„Toate cornerele în primul om”  Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv : „Meci de totul sau nimic”
22:56
„Nu am fost puși în dificultate” Sabău, după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
„Nu am fost puși în dificultate”  Sabău , după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
22:33
„Ne priesc meciurile cu ei” Ovidiu Bic, decisiv în Rapid - U Cluj 0-2: „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
„Ne priesc meciurile cu ei”  Ovidiu Bic,  decisiv în Rapid - U Cluj 0-2 : „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19.04
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri

Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
19.04
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
19.04
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa