Publicat:
25.04.2025, ora 09:03
Actualizat: 25.04.2025, ora 09:03
- Cristina Maftei este cea care a văzut în Mihaela Cambei potențialul de viitoare medaliată cu argint la JO Paris 2024. Mihaela avea atunci doar 9 ani
- Fosta antrenoare a vicecampioanei olimpice dezvăluie că Mihaela, 22 de ani, a fost agresată online, după JO de anul trecut, din cauza machiajului, tatuajelor și piercingurilor.
- Cristina Maftei spune că, din experiența proprie, gimnastica i se pare un sport mai greu și mai complicat decât halterele.
Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, Mihaela și-a mai adăugat în palmares trei medalii europene de aur la recent încheiata competiție de la Chișinău.
Toată lumea din România care e pasionată de sport știe cine este Mihaela Cambei. Însă nu la fel de multă lume o cunoaște pe Cristina Maftei, cea care a descoperit-o pe halterofila noastră.
Cristina Maftei: „Gimnastica e mult mai grea”
Cristina Maftei a acordat un interviu, în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, în care a dezvăluit ce mesaje jignitoare a primit Mihaela după JO, cum a trăit finala de la Paris, în care sportiva pe care a descoperit-o a luat argint, precum și condițiile pe care le au sportivii la clubul CSM Onești.
Bună ziua. Vă amintiți cum a decurs prima întâlnire cu Mihaela Cambei?
Dacă ne uităm la rezultate, cred că bine (n.r. râde). Mihaela a început cu mine sportul. Am selecționat-o din școala unde învăța. Era un program care se numea „Pierre de Coubertin”, care se derula cu ajutorul Federației Române de haltere. Tatăl meu era la Bistrița atunci. Asta se întâmpla în vara lui 2013. Așa am adus-o la clubul nostru din Onești.
La început nu prea știa ce sport o să facă, pentru că eu am ținut ca toți copii să-și dezvolte toate calitățile motrice, indiferent pentru ce disciplină erau mai înzestrați nativ. Așa că de abia după vreo 3 luni a realizat Mihaela că o să fie la haltere. Am fost cu ei în sala de lupte, pe stadion, iar ea a crezut că va face gimnastică. Dar când am intrat în sala de haltere, și-a dat seama ca acesta e sportul ales pentru ea. Și n-a avut nicio problemă în a-l accepta.
Cum era Mihaela Cambei atunci când a pășit pentru prima dată într-o sală de antrenament?
Hotărâtă, determinată, disciplinată. Aceleași calități pe care le are și azi și care i-au adus succes. La asta aș adăuga și modestia. În plus, are o capacitate de muncă ieșită din comun. Cred că fără aceste ingrediente nici nu poți ajunge pe un podium olimpic.
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
Dar dumneavoastră cum ați început această aventură cu sportul?
Tot cu gimnastica (n.r. râde). La cinci ani m-a înscris mama. Vă dați seama, Onești, Nadia, era firesc. Am făcut opt ani gimnastică de performanță. Apoi a urmat un declin, așa că m-am îndreptat către haltere. Tatăl meu a insistat să nu mă las complet de sport. Iar el era antrenor de haltere. Apoi, ușor, ușor, pentru că încă sufeream după gimnastică, am prins drag și de acest sport. L-am practicat șase ani de zile și am ajuns în lotul național de seniori. Deci m-am descurcat bine.
Ce credeți că nu știm noi, cei care doar ne uităm, despre acest două sporturi?
Că halterele sunt mai ușoare decât gimnastica. Asta chiar dacă nu pare deloc așa. Ba, poate, din contră. Cel puțin așa a fost pentru mine. Gimnastica mi s-a părut mult mai grea. Poate pentru că deja eram obișnuită cu greul, poate pentru că aveam deja deprinderi formate, de asta halterele mi s-au părut mai ușoare. Plus că la gimnastică sunt patru aparate, fiecare cu specificul său, cu grupele sale de mușchi pe care trebuie să le antrenezi. Cu prize, cu sărituri, cu echilibru. Mai complex. Elementele, partea artistică. La haltere trebuie să ai forță mai multă, normal, dar asta se capătă.
.jpg)
.jpg)
Cristina Maftei: „Am plâns”
România are din ce în ce mai puțini sportivi, poate și din cauza condițiilor de pregătire. La CSM Onești cum sunt acestea?
Foarte bune, mai ales față de alte cluburi. Doamna directoare Ingrid Istrate ne-a susținut tot timpul și s-a asigurat că avem cele mai bune condiții posibile. Avem cazare, alimentație bună, mai ales pentru sportivii care sunt din afara orașului. Doamna Istrate se tot zbate ca să renoveze baza, dar e greu fără sprijin serios. Trebuie să se implice și comunitatea locală, să avem sponsori, și se tot încearcă. Noi, de exemplu, avem o sală micuță, cu patru podiumuri (n.r. locurile în care se ridică halterele). Dar de aici au ieșit campioni. Dacă doamna Istrate ar fi mai mult ajutată, sunt sigur că de la Onești ar veni și mai multe medalii pentru România.
Foarte puțini sportivi reușesc fără măcar un sprijin minim.
După ce am făcut acele selecții în zonele limitrofe municipiului Onești, copiii au mers toți la Centrul de Medicină Sportivă, iar din ei au rămas o grupă de 10-12. Iar dintre aceștia au rămas, în cele din urmă, doar doi. Mihaela și Alin Racheru, care s-a lăsat acum vreo 3 ani de haltere. Ei au fost copiii mei de suflet. Dar asta arată cât de puțini reușesc.
Știu că ați fost la Jocurile Olimpice și ca arbitră internațională în concursul de haltere. Dar ați trăit, live, și concursul Mihaelei. Cum v-ați simțit?
A fost ceva care greu poate fi pus în cuvinte. Foarte mari emoții. Nu vă ascund că am și plâns. Știu cât s-a muncit pentru obținerea acestei medalii, câte sacrificii s-au făcut. Noi ne gândeam la bronz, apoi, la ultima încercare, la aruncat, a avut probleme la un cot... Așa că am trecut prin toate stările. Dar nu s-a lăsat doborâtă de nimic. În acele momente cred că nu mai ții cont de nimic care te poate împiedica să urci pe un podium olimpic.
Cristina Maftei: „Mihaela a primit mesaje urâte”
Cum a privit Mihaela și echipa acel argint? Ca pe o pierdere a aurului, de care a despărțit-o un singur kilogram, sau un pas mai sus de la bronzul preconizat?
Sub nicio formă nu a avut nimeni nici un pic de regret. Speram cu toții la locul trei. Deci a fost o victorie, nicidecum nu i-a părut cuiva rău că nu a luat aurul. Chiar dacă diferența a fost atât de mică. E atât de ușor să te pregătești patru ani pentru o finală olimpică, iar în acea zi să nu prinzi cea mai bună formă...
Știu că Mihaela s-a transferat la Dinamo. Mai ține legătura cu dumneavoastră?
Avem o relație deosebită. Vorbim mereu, o sfătuiesc cât pot de bine. Am încercat mereu să aibă un echilibru în orice. Atât în sport, cât și în viața de zi cu zi. Să învestească banii munciți și câștigați într-o casă, în ceva ce-i va rămâne, pentru că altfel muncești ani de zile și nu te alegi cu nimic. Și mai vorbim despre faptul că acum, fiind cunoscută, trebuie să fie atentă la ce spune, cum se îmbracă, aceste detalii importante. Pentru că mulți o privesc ca pe un model, un exemplu.
După JO s-a tot vorbit despre machiajul Mihaelei, despre piercingurile sale. A fost deranjat, mai ales că era vicecampioană olimpică și asta trebuia să fie important?
Au fost foarte multe mesaje răutăcioase. În loc să o feliciți pentru anii de muncă, am văzut oameni care i-au scris că nu știe să se machieze, că e urâtă. Tot felul de mesaje foarte urâte. Ei i-a plăcut acest lucru, să se machieze, chiar dacă, atunci când era mai mică, eu am mai certat-o mai ales legat de cercei. Dar până la urmă sunt importante rezultatele și ca ea să se simtă cât mai bine. Cum s-o împiedice un tatuaj să ia medalii? Iar ea nu bagă în seamă mesajele urâte. Dar eu, sincer vă spun, am răspuns în locul ei unor astfel de oameni care au scris jignitor. N-am putut să mă abțin.
Citește și
