Mihai Stoica a anunţat, joi, că a revenit în funcţia de manager general al FCSB, el menţionând că în contextul în care Gigi Becali a decis să nu mai aibă apariţii în spaţiul public este necesar ca gruparea bucureşteană “să aibă o voce”, potrivit News.ro.
“Revin în funcţia pe care am pierdut-o în 4 martie 2014, cu aceleaşi atribuţiuni, voi fi managerul general al clubului, iar implicarea mea va fi la fel ca cea pe care am avut-o în perioada 2004-2014, cu pauza de rigoare pentru că am făcut o specializare la Unirea Urziceni. Patronul acestei echipe a hotărât să nu mai aibă apariţii în spaţiul public şi trebuie ca acest club să aibă o voce, pentru că acest club are cei mai mulţi suporteri din România. Calea pe care a ales-o Gigi Becali nu poate să implice şi o asemenea activitate. Sunt probleme pe care le discutăm zilnic, dar nu cred că ar fi în regulă să fac public motivul”, a spus Stoica.
Întrebat ce va face concret ca manager general, el a răspuns: “Rezultate. Rezultate bune”.
Mihai Stoica a menţionat că dacă se va considera că este nevoie de el pe bancă la meciuri, o va face: “Deja echipa asta, înainte de a fi lovită de acest virus a demonstrat că se poate concentra împotriva oricărui adversar. De la venirea lui Anton Petre şi Thomas Neubert lucrurile s-au cam rezolvat. Rar mi-a fost dat să ascult jucători că le-a fost dor de preparatorul fizic, dar toată lumea mă întreabă de el. Deocamdată e nevoie de Pintilii pe bancă. Când Pintilii va avea dreptul să stea în calitate de antrenor mă voi consulta cu el şi dacă patronul consideră că pot ajuta echipa de pe bancă o voi face cu cea mai mare plăcere”.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro