- Mihai Stoica (59 de ani), președintele consiliului de administrație de la FCSB, a vorbit despre Dennis Politic (25 de ani), jucător dorit de campioană.
GOLAZO.ro a scris că Gigi Becali e dispus să negocieze: Politic la schimb cu Musi, iar FCSB să achite și o sumă de bani.
Mihai Stoica: „Îmi place Politic. Nu cred că va fi ușor de adus de la Dinamo”
Oficialul „roș-albaștrilor” a vorbit despre șansele ca o astfel de mutare să fie făcută.
„Îmi place Politic. La început am avut dubii. Acum, când l-am văzut și defensiv, chiar îmi place. Și îmi place și discursul lui. Nu cred însă că va fi ușor de adus de la Dinamo.
Dacă ar veni la noi, Politic ar fi într-o luptă cu Octavian Popescu. Suntem aproape de a juca din nou în cupele europene, unde o facem încontinuu din 2003. Jucând la 3 zile, clar ar fi loc pentru toată lumea.
Greu de crezut că îl putem da la schimb pe Musi cu Politic, dar e posibil orice”, a spus Stoica, la Prima Sport, într-o discuție cu Silviu Tudor Samuilă, editorialistul GOLAZO.ro.
Patronul echipei, Gigi Becali, a declarat că ar oferi un milion de euro pentru Politic, însă MM consideră că Dinamo ar putea refuza să-l vândă la marea rivală.
A zis Gigi că dă și un milion de euro pe el. Să mă ierte cei de la Dinamo, dau un exemplu. Poate ar vinde un jucător, nu Politic, cu un milion la Sepsi sau CFR, dar nu l-ar vinde doar pe un milion la FCSB. Nu știu. Mă gândesc cum era situația înainte la noi. Mi-ar fi convenit să plece un jucător pe o anumită sumă, dar parcă n-aș fi vrut ca un jucător bun să ajungă la Dinamo. Mă uit în oglindă acum. Mihai Stoica
Dennis Politic este unul dintre cei mai importanți jucători din echipa lui Zeljko Kopic.
Atacantul a reușit șase goluri și două pase decisive pentru Dinamo, în actualul sezon de Liga 1.
Mihai Popescu, ultima „trădare” pe axa Dinamo - FCSB
În total, 75 de jucători au evoluat atât pentru Dinamo, cât și pentru FCSB.
Ultimul pe listă este fundașul Mihai Popescu, crescut de Dinamo, pentru care a jucat între 2016 și 2020. Acesta evoluează în acest sezon pentru campioană, când a fost transferat de la Farul.