SILVIU TUDOR SAMUILĂ Cum și-a bătut joc Federația de Stoichiță

• Nu am vrut să scriu acest text ieri, deși mă mâncau degetele.

Am zis să nu stric mult așteptata zi a instalării lui Mircea Lucescu ca selecționer cu un text de hater, să las să fie așternute mai întâi binemeritatele rânduri care să elogieze pasiunea pe care toată lumea prezentă la Casa Fotbalului, printre care și subsemnatul, a putut-o simți și observa în discursul, gestica și mimica unui om care la 79 de ani este gata să își pună liniștea și sănătatea la bătaie pentru a duce România la Mondialul din 2026.

Problema este că momentul de ieri nu ar fi fost posibil fără un personaj de care Federația Română de Fotbal a ales să-și bată joc în văzul întregii țări: Mihai Stoichiță.

”Vă mulțumim frumos că sunteți prezenți azi aici alături de noi la sediul Federației Române de Fotbal la această conferință de presă, una care marchează un eveniment extraordinar, domnul Mircea Lucescu revine la echipa națională.

Alături de mine, domnul președinte Răzvan Burleanu, domnul director tehnic al FRF, Mihai Stoichiță și, bineînțeles, domnul Mircea Lucescu”.

Cu această frază rostită de ofițerul de presă al FRF, Cătălin Popescu, a început conferința de prezentare a noului selecționer.

Nimic neobișnuit, la prima vedere, doar că acela avea să se dovedească a fi primul și ultimul moment în care numele Mihai Stoichiță a fost menționat pe tot parcursul evenimentului. 

Fără dibăcia lui Stoichiță, Federația nu ar fi putut da această lovitură

Timp de o oră și un sfert, Stoichiță a fost transformat de FRF în obiect de decor. Nu i s-a acordat nici măcar o dată cuvântul, nu i s-au adresat întrebări și nici măcar loc în clasica poză cu noul selecționer nu i s-a făcut.

Noroc cu câțiva  fotoreporteri care s-au apucat să îi strige ”băgați-vă și dumneavoastră acolo (lângă Burleanu și Lucescu)” pentru ca un Stoichiță ușor jenat să se apropie de vedetele conferinței.    

Și poate că nu m-ar fi deranjat atât de mult gafa dacă nu aș fi știut cât de important a fost directorul tehnic al FRF în aducerea lui Lucescu la națională.

Aș merge merge până într-acolo încât aș zice că fără dibăcia lui Stoichiță, Federația nu ar fi putut da această lovitură. Pentru că, dintre toți oamenii care conduc fotbalul românesc, doar el vorbește aceeași limbă cu Lucescu. Dovadă și nenumăratele ieșiri ba la o cafea, ba la un restaurant consumate între cei doi în ultimele luni.

Și să nu credeți că, între două guri de espresso, nu l-a ”prelucrat” în privința naționalei!

Or în condițiile astea, tu, Cătălin Popescu, și mai ales tu, Răzvan Burleanu, nu simțiți nevoia să îi oferiți un cât de mic rol secundar în toată povestea asta, să îi permiteți să rostească măcar două fraze?

Dacă vedeți că presa nu îl bagă în seamă (nici nu e treaba ziariștilor să interacționeze în mod echitabil cu cei prezenți la o conferință), nu vă vine ideea de a spune ”doamnelor și domnilor, e și Mihai Stoichiță aici, poate vrea și el să intre în dialog cu dumneavoastră...”?

Stoichiță are destule defecte și lumea le știe, au fost evidențiate în suficient de multe articole de-a lungul timpului. Însă are și o mare calitate, fără de care probabil că nu ar fi rezistat în Federație: nu e orgolios.

Dacă ar fi fost, cu siguranță s-ar fi supărat și ieri, dar și în luna mai, când s-a lansat documentarul ”În inima naționalei”, un alt film din care s-a trezit exclus. Exclus de tot!