Miroslav Djukic este noul selectioner al Serbiei

Chiar in ziua de Craciun Federatia Sarba de Fotbal a anuntat noul selectioner - fostul fundas al Iugoslaviei, Miroslav Djukic, care a semnat un contract pentru doi ani si are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2010, dintr-o grupa preliminara in care se afla si Romania.

Djukic il inlocuieste pe spaniolul Javier Clemente, cel care a ratat accesul la EURO 2008, fiind demis la inceputul lunii decembrie pentru aceasta contraperformanta. Noul selectioner al Serbiei a condus pana in urma cu o saptamana pe Partizan Belgrad, iar in vara a dus reprezentativa de tineret pana in finala EURO U21, pierzand trofeul in fata gazdei, Olanda, dar obtinand accesul la Jocurile Olimpice de la Beijing. De altfel, Djukic va conduce in paralel si echipa olimpica, la competitia asiatica.

In cariera de jucator, Miroslav Djukic a evoluat de 48 de ori pentru prima reprezentativa a Iugoslaviei si a jucat doua finale in Champions League, pentru FC Valencia, ambele pierdute.

Ca antrenor, Djukic a preluat in decembrie 2006 pe Partizan Belgrad, incheind sezonul pe locul 2, in urma Stelei Rosii. In actuala stagiune, la finalul turului, Partizan este lider autoritar, cu sase puncte avans fata de a doua clasata. Dar in urma cu o saptamana tehnicianul de 41 de ani a anuntat ca nu-si prelungeste intelegerea de un an cu gruparea din capitala Serbiei, anuntul venind la o zi dupa ce fusese desemnat antrenorul anului in Serbia.

In preliminariile CM, alaturi de Serbia si Romania, in grupa 7 se mai afla Austria, Lituania si Insulele Feroe.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga