- Liverpool a confirmat oficial că Mohamed Salah (32 de ani) a semnat prelungirea contractului cu clubul.
- Astfel, fotbalistul va evolua pe Anfield încă doi ani, după o perioadă de 8 ani.
Atacantul a jucat 394 de meciuri pentru „cormorani” în toate competițiile, în care a înscris 243 de goluri și a oferit 111 pase decisive, conform transfermarkt.com.
Salah a semnat prelungirea cu Liverpool: „Am trăit cei mai buni ani aici. Am jucat opt, sper să fie zece”
„Desigur că sunt foarte încântat. Avem o echipă grozavă acum. De asemenea, și înainte aveam o echipă puternică.
Am semnat pentru că eu cred că avem șansa să câștigăm și alte trofee. Am trăit cei mai buni ani ai carierei aici. Am jucat opt ani, sper să fie zece.
Aș vrea să le spun (n.r. - fanilor) că sunt foarte, foarte fericit să fiu aici. Continuați să ne susțineți și vom da tot ce avem mai bun”, a declarat fotbalistul egiptean, potrivit liverpoolfc.com.
În perioada petrecută la Liverpool, Mohamed Salah a ridicat șapte trofee importante:
- Champions League - 2019
- Premier League - 2020
- Supercupa Europei - 2019
- FA Cup - 2022
- Cupa Ligii - 2022, 2024
- Supercupa Angliei - 2023
Salah a marcat 184 de goluri în Premier League, un record istoric pentru „cormorani”. Totodată, egipteanul este pe locul cinci în istoria ligii, conform nytimes.com.
În doi ani cu Liverpool, Salah va încasa 50 de milioane de euro
Semnarea acordului a venit după mai multe luni de negocieri conduse de directorul sportiv al clubului, Richard Hughes.
Mohamed Salah câștigă un salariu de aproximativ 464.000 de euro pe săptămână, conform capology.com.
Pe parcursul următorilor doi ani din contractul său, care expiră pe 30 iunie 2027, fotbalistul egiptean va înregistra un venit de aproximativ 50 de milioane de euro.
Van Dijk, unul dintre cei mai importanți fundași ai echipei, este și el aproape să semneze un nou contract cu Liverpool până în 2027.
Ce urmează pentru Salah la Liverpool
Atacantul egiptean este cel mai eficient marcator din Premier League, cu 27 de goluri înscrise în acest sezon. Salah este urmat de Haaland (Manchester City), care a marcat 21 de goluri în acest sezon.
„Cormoranii” se află pe primul loc în campionat, cu 73 de puncte acumulate. Arsenal ocupă locul secund, cu 62 de puncte.
Elevii lui Arne Slot se pregătesc pentru meciul cu West Ham, de pe 13 aprilie, care se va disputa începând cu ora 16:00.