Andy Murray l-a invins pe spaniolul Fernando Verdasco in trei seturi si asteapta rezultatul ultimului meci din grupa (Federer vs Del Potro) pentru a sti exact daca este calificat in semifinale. Situatie complicata: nici Federer nu este sigur de calificare, in pofida celor doua victorii (din doua posibile) inregistrate pana in acest moment.
Murray l-a depasit pe Verdasco in trei seturi (6-4, 6-7, 7-6) si are in acest moment o linie de clasament cu doua victorii si o infrangere. La aceeasi linie de clasament s-ar putea ajunge, daca del Potro il va invinge pe Federer in trei seturi. Intr-o asemenea situatie, cu cei trei jucatori la egalitate, principalul criteriu de departajare ar fi procentajul game-urilor castigate: cea mai probabila eliminare ar fi cea a lui Murray, insa trebuie asteptat rezultatul exact pentru a intocmi calculele.
Daca del Potro il invinge pe Federer in doua seturi, argentinianul si Murray ar merge in semifinale. La fel de clara este situatia in care Federer se impune: elvetianul si Murray ar fi calificati in penultimul act al turneului.
Totul se joaca asadar in ultimul meci al grupei: Federer joaca impotriva lui Del Potro, de la 22:30, (in direct pe Sport.Ro).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro