Sportiva italiană Federica Pellegrini, multiplă campioană mondială şi europeană la nataţie, a anunţat, joi, că a fost testată pozitiv cu coronavirus, potrivit News.ro.
Pellegrini a explicat, pe Instagram, că a fost testată după ce a început să aibă dureri mari, miercuri, în timpul unui antrenament. “Bună seara tuturor. Iertaţi-mi faţa, dar tocmai ce am primit o veste proastă. (...) Îmi pare foarte rău”, a spus italianca, precizând că ea urma să participe la International Swimming League, la Budapesta.
Potrivit presei, Pellegrini este colegă de antrenament cu Stefania Pirozzi, care a fost şi ea testată pozitiv săptămâna trecută, înainte de plecarea programată la Budapesta pentru ISL.
Până acum, patru sportivi au anunţat că au fost găsiţi infectaţi cu Covid-19 înainte de participarea la ISL: Pellegrini, Pirozzi, Femke Heemskerk şi Kristof Milak.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro