FIFA a publicat, joi, noul clasament mondial, în care echipa naţională a României a coborât 3 locuri, până pe locul 22 mondial. Argentina rămâne lider, urmată de Belgia, Columbia, Germania şi Chile, transmite Mediafax.
Regresul naţionalei în ierarhia FIFA este rezultatul performanţelor slabe obţinute de tricolori în meciurile amicale cu Congo (1-1) şi Ucraina (3-4).
În raport cu adversarele de la Campionatul European, România a avut cea mai mare cădere faţă de luna mai.
Franţa a urcat 4 poziţii pănă pe locul 17 în ierarhia mondială, cu opt zile înaintea meciului de deschidere de la turneul final.
Reprezentativa Elveţiei este cea mai bine clasată dintre adversarele României de la Campionatul european, pe locul 15, după ce a căzut un loc în clasamentul mondial, iar Albania a urcat 3 locuri până pe locul 42 în lume.
Clasament FIFA 1. Argentina 1503p 2. Belgia 1384p 3. Columbia 1328p 4. Germania 1310p 5. Chile 1293p 6. Spania 1267p 7. Brazilia 1257p 8. Portugalia 1181p 9. Uruguay 1150p 10 Austria 1077p
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro