Nicolae Stanciu, înainte de CFR vs Slavia Praga: "Dan Petrescu e cel mai bun antrenor din Liga 1"

Nicolae Stanciu, înainte de CFR vs Slavia Praga: "Dan Petrescu e cel mai bun antrenor din Liga 1"

​Românul celor de la Slavia Praga, Nicolae Stanciu, a plecat alături de colegii săi spre România, acolo unde echipa sa va juca turul play-off-ului Ligii Campionilor cu CFR, meciul fiind programat marţi, de la ora 22:00 (LiveText pe HotNews.ro).

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Șanse egale în dubla manșă

"Mă aştept la un meci foarte greu. Le-am spus şi colegilor, înainte ca CFR Cluj să joace cu Celtic. Eu cu Alex Băluţă am fost singurii care am crezut că CFR se va califica, toţi ceilalţi se aşteptau ca scoţienii să nu aibă probleme. Cred că şansele sunt egale în această dublă”, a spus Stanciu, conform siteului oficial al Slaviei Praga.

  • Nu își dorea să întâlnească o echipă din România

"Suntem o echipă puternică şi am încredere în noi. Chiar şi aşa, nu putem subestima un adversar precum CFR Cluj, care a eliminat deja din competiţie echipe foarte bune. Sincer, nu mă aşteptam şi nu îmi doream să joc în această fază a competiţiei cu o echipă din România. Nu mi-am dorit să se întâmple asta pentru că, dacă ne calificăm, voi fi foarte fericit, dar în acelaşi timp supărat puţin pentru adversari. Este o echipă românească şi îi doresc tot binele fotbalului românesc", a continuat Stanciu.

  • Clujul, o a doua casă pentru Stanciu

"Mai mult decât atât, Clujul este pentru mine ca o a doua casă, am fost născut în apropiere de Cluj. Cunosc foarte bine oraşul, am şi o casă acolo. Cu siguranţă membrii familiei mele vor veni la meci, locuiesc la o oră de Cluj. Familia şi prietenii mei vor veni la Cluj pentru a urmări meciul. Am prieteni în Cluj şi merg acolo cât de des pot", a anunţat mijlocaşul de 26 de ani.

  • Dan Petrescu, forța echipei

"Îi cunosc destul de bine, ştiu câţiva jucători foarte bine, pentru că îmi sunt coechipieri la echipa naţională… Ciprian Deac, Ţucudean, Hoban. Păun este un jucător foarte bun, dar forţa lor este dată de antrenor, de Dan Petrescu. Consider că este cel mai bun antrenor din Liga 1. Merită toată recunoştinţa pentru ceea ce se întâmplă la Cluj. Este un antrenor foarte bun şi echipa are un succes incredibil cu el alături”, a încheiat Stanciu, citat de Mediafax.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi