Oprirea meciului Sepsi - FCU 1948 din cauza scandărilor rasiste, o premieră în fotbalul românesc. Ce spune preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Oprirea meciului Sepsi - FCU 1948 din cauza scandărilor rasiste, o premieră în fotbalul românesc. Ce spune preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Oprirea definitivă a meciului dintre OSK Sepsi Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948 după doar 26 de minute, în urma scandărilor xenofobe ale suporterilor din tribune, este o premieră în fotbalul din România, spune preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, care a „salutat” decizia arbitrului.

Sepsi Sfantu GheorgheFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Asztalos Csaba a declarat, luni, pentru News.ro, că CNCD aşteaptă să vadă ce decizie vor lua comisiile fotbalistice în acest caz, neexistând vreo plângere la CNCD până în acest moment.

  • „Deocamdată nu avem nici autosesizare, nici plângere, aşteptăm să vedem ce decid federaţia şi comisiile de specialitate”, a afirmat Asztalos Csaba.

El a salutat decizia arbitrului de a întrerupe meciul de fotbal.

  • „Este o premieră, dar a aplicat regulamentele. Am salutat această decizie. Au mai fost meciuri oprite, dar nu definitiv”, a mai declarat preşedintele CNCD.

Sepsi - U Craiova 1948, încheiat după 26 de minute

Inițial, partida de duminică seară de la Sfântu Gheorghe dintre OSK Sepsi Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948 a fost oprită pentru 10 minute de arbitrul Andrei Chivulete, iar jucătorii au fost trimiși la vestiare, după scandările xenofobe din zona spectatorilor.

Crainicul stadionului a anunțat în repetate rânduri la stația de amplificare că partida urmează să fie încheiată dacă din tribune se vor auzi în continuare scandări care contravin regulamentului.

După reluare, partida a fost oprită definitiv, conform regulamentului, după doar două minute, deoarece lozincile din tribune au continuat.

Regulamentul în privința scandărilor xenofobe spune că echipa vinovată de incidente va pierde meciul cu scorul de 3-0, iar în cazul în care suporterii ambelor echipe sunt vinovați, atunci ambele echipe vor pierde cu același scor.

Amenințați cu pierderea meciului, oltenii au emis un comunicat în care se dezic de atitudinea fanilor. Într-o precizare postată pe rețelele de socializare, formația patronată de Adrian Mititelu susține că echipa gazdă este cea responsabilă de organizarea și manifestările suporterilor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare
Diverse
09:50
„Nu este omor” Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Citește mai mult
„Nu este omor”  Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o  piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Stranieri
10:08
Rațiu, fulgerul lui Rayo AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie, pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Citește mai mult
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
Liga Campionilor
09:36
David Raya, eroul serii Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din Liga Campionilor: „Incredibil”
Citește mai mult
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu”  din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Liga Campionilor
19.09