Aşa cum te-a obişnuit, Magnumbet îţi propune cele mai bune cote şi pentru meciul Sepsi - CFR Cluj, din semifinalele Cupei României, programat, miercuri, 26 aprilie, de la ora 19:00, la Sf. Gheorghe, şi care va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.
Sepsi şi CFR Cluj se întâlnesc în prima semifinală din Cupa României, a doua fiind U Cluj - UTA Arad, programată, joi, 27 aprilie, de la ora 19:00, ambele urmând a se disputa într-o singură manşă.
Cele două echipe au deschis actualul sezon intern cu meciul din Supercupa României, pe 9 iulie 2022, la Arad, când Sepsi s-a impus în faţa lui CFR Cluj cu 2-1 (C. Matei 45+3, Rondon 85 / Al. Păun 2).
Sepsi este pe locul 6 în play-off şi singura variantă în care ar putea juca în Europa este câştigarea Cupei României, aşa cum s-a întâmplat chiar în ediţia precedentă (2-1 în finala cu FC Voluntari disputată la Bucureşti, pe Stadionul Giuleşti).
Echipa antrentă de Cristiano Bergodi, care a mai pierdut o finală, în ediţia 2019-2020, 0-1 cu FCSB la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană, a ajuns în această fază a competiţiei după ce a câştigat Grupa A, în care a înregistrat trei victorii, 3-1 cu Petrolul (d), 3-2 cu Dinamo (d) şi 4-0 cu FC Voluntari (a), apoi a trecut în sferturile de finală cu 4-1 de CS Mioveni (a).
Sepsi a pierdut ultima partidă oficială, scor 1-2 pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în play-off-ul din SuperLiga, iar pentru o victorie în 90 de minute ân faţa lui CFR Cluj are cota 1,95 la Magnumbet.
CFR Cluj ocupă locul 2, la patru puncte în urma liderului Farul Constanţa, şi ar putea menaja mai mulţi titulari la meciul cu Sepsi, în perspectiva derby-ului cu Rapid din SuperLiga.
Pentru a juca în semifinale, echipa antrenată de Dan Petrescu a câştigat Grupa C, în care a bifat o victorie, 5-0 cu Dumbrăviţa (d), şi două rezultate de egalitate, 1-1 cu U Cluj (d) şi 0-0 cu Farul Constanţa (d), apoi a trecut în sferturile de finală de FC Argeş, scor 1-0 (a).
În ultimul meci oficial, disputat în campionat, CFR Cluj a pierdut în deplasare, scor 0-1 cu Farul Constanţa, iar pentru o calificare în finala Cupei României, indiferent de metodă, are cota 2,36 la Magnumbet.
CFR Cluj are în palmares patru trofee ale Cupei României, cucerite în 2008, 2009, 2010 şi 2016, şi a mai pierdut o finală, în 2013.
Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în play-off, pe 15 aprilie 2023, când CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Sepsi cu 2-1, după golurile marcate de Bîrligea (44), Deac (53), repectiv, Dumitrescu (28).
În sezonul regulat, CFR Cluj s-a impus în tur, pe teren propriu, în faţa lui Sepsi, cu 2-1 (Yuri 33, Muhar 84, respectiv, Ciobotariu 27), pentru ca în retur rezultatul să fie egal, 2-2 (Tamas 10, Safranko 73, respectiv, Yuri 31, Janga 36).
Alte cote interesante oferite pentru meciul Sepsi - CFR Cluj de Magnumbet:
- 2,00 pentru pronosticul GG: ambele echipe marchează;
- 2,90 pentru pronosticul minutul primului gol 1-15: gol marcat în meci în primele 15 minute;
- 1,39 pentru pronosticul peste 1,5 goluri: cel puţin două goluri marcate în meci.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro