Patrick Mouratoglou, despre evoluția Serenei Williams la Roland Garros: "Nu e într-o condiţie perfectă, dar a mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată"

Patrick Mouratoglou, despre evoluția Serenei Williams la Roland Garros: "Nu e într-o condiţie perfectă, dar a mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată"

Nevoită să se retragă la ultimele două turnee (Miami şi Roma) din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, Serena Williams nu s-a refăcut complet pentru turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Patrick Mouratouglou este mulțumit de evoluția elevei sale de până acum la competiția de la Paris, mai ales că aceasta nu se află în cea mai bună formă. "Cred că s-a descurcat onorabil până acum. Nu e într-o condiţie perfectă, dar situaţia e sub control. A mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată", a spus antrenorul francez.

HotNews.roFoto: Hotnews

Serena Williams este calificată în turul trei la Roland Garros, unde o va întâlni pe compatrioata sa Sofia Kenin (35 WTA), care a beneficiat de abandonul Biancăi Andreescu înaintea meciului din turul al doilea şi a trecut mai departe fără să joace.

În primele două runde, americanca a trecut de rusoaica Vitalia Diatchenko (83 WTA), scor 2-6, 6-1, 6-0, și de japoneza Kurumi Nara (238 WTA), venită din calificări, scor 6-3, 6-2.

"A mai câştigat turnee de Grand Slam accidentată. Cred că Serena s-a descurcat onorabil până acum. A avut o accidentare gravă, care a obligat-o să abandoneze la Miami. Recuperarea a durat mult şi nu a fost dusă până la capăt. Nu a avut timp suficient să se pregătească pentru un Grand Slam.

Luând în considerare timpul mic de antrenament, a făcut o treabă excelentă în primele două meciuri. E competitivă şi asta mă bucură. A avut emoţii mari în primul meci. E sub o presiune constantă. Toată lumea se aşteptă ca ea să câştige, să bată record după record. Genunchiul e în regulă acum. Nu e într-o condiţie perfectă, dar situaţia e sub control. A mai câştigat turnee de Grand Slam cu accidentări, aşa că poate manageria situaţia. Asta este viaţa unui sportiv, apar lucruri care nu depind de tine", a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit Mediafax care citează express.co.uk.

În acest moment, Serena are 23 de Grand Slam-uri câștigate (7 Australian Open, 3 Roland Garros, 7 Wimbledon și 6 US Open), aflându-se pe locul doi în ierarhia tuturor timpurilor (nu doar era Open). A depășit-o pe Steffi Graf (22), dar se află cu unul în urma lui Margaret Court (24).

Înainte de participarea la Roland Garros, Serena a luat parte doar la patru competiții, abandonând la trei dintre ele: s-a oprit în sferturi la Australian Open (4-6, 6-4, 5-7 cu Karolina Pliskova), a abandonat în turul al treilea la Indian Wells (6-3, 1-0 pentru Garbine Muguruza), s-a retras înaintea meciului cu Qiang Wang din turul trei de la Miami și înaintea duelului cu sora sa Venus din turul doi de la Roma.

Într-o carieră de excepție, Serena a reușit să câștige 72 de turnee (din care 23 de Grand Slam), având în dreptul ei 810 victorii și 138 de înfrângeri (bani câștigați din tenis - $88,692,106).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Alibec, certat: „Nu ai cum să spui asta!”
Liga 1
11:22
Alibec, certat: „Nu ai cum să spui asta!”
Citește mai mult
Alibec, certat: „Nu ai cum să spui asta!”
„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria,  jigniri xenofobe  la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Alte sporturi
04.10

MM îl apără pe Olaru  „E  jucătorul #1  din cariera mea de peste 30 de ani! Doar la Neșu am mai văzut asta”
Europa League

FCSB îi provoacă insomnii Patronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și  n-a mai putut să doarmă !”
Europa League
04.10
FCSB îi provoacă insomniiPatronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și n-a mai putut să doarmă!”
Citește mai mult
FCSB îi provoacă insomnii Patronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și n-a mai putut să doarmă !”
BÎRLIGEA, OUT DE LA NAȚIONALĂ   Mircea Lucescu  a anunțat convocările  pentru „dubla” cu Cipru și Lituania
Nationala

„Nu vizionez!”  Duelul PAOK - FCSB,  neinteresant pentru Șumudică : „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Europa League
04.10
„Nu vizionez!” Duelul PAOK - FCSB, neinteresant pentru Șumudică: „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Citește mai mult
„Nu vizionez!”  Duelul PAOK - FCSB, neinteresant pentru Șumudică : „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Diaspora, izvorul României Mircea Lucescu aduce la națională un  golgeter austriac , cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
Nationala
04.10
Diaspora, izvorul RomânieiMircea Lucescu aduce la națională un golgeter austriac, cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
Citește mai mult
Diaspora, izvorul României Mircea Lucescu aduce la națională un golgeter austriac , cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
„Mi-e jenă doar să înot”   David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu  aceeași șansă ” 
Înot
04.10
„Mi-e jenă doar să înot” David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă
Citește mai mult
„Mi-e jenă doar să înot”  David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă ”