Peter de Villiers a fost numit in functia de selectioner al campioanei mondiale la rugby, Africa de Sud. Tehnicianul de 50 de ani il urmeaza in functie pe Jake White, cel care a condus echipa Springboks la titlul mondial in luna octombrie, la turneul final din Franta. Contractul lui White a expirat la 31 decembrie, iar intelegerea nu a mai fost prelungita.
De Villiers este primul selectioner de culoare din istoria nationalei sud-africane si vine la nationala mare dupa ce a condus echipa sub 21 de ani cu care a cucerit in 2005 Campionatul Mondial pentru tineret.
In 2007, de Villiers a fost si in Romania, unde a condus pe Emerging Springboks la turneul IRB Nations Cup, castigand trofeul dupa trei victorii categorice: 61-7 cu Romania, 24-7 cu Georgia si 24-10 cu Argentina A.
"Este o mare onoare pentru mine. Am visat sa fiu jucator Springboks si, daca nu am putut, am visat sa fiu antrenor Springboks. Acum, acest vis mi s-a implinit. Munca insa de-abia de aici incepe. Avem o echipa puternica si trebuie sa ramanem asa. Forta grupului va fi atuul nostru. Sa fac schimbari de dragul schimbarilor ar fi o prostie”, a marturisit de Villiers la primul sau interviu ca antrenor al Springboks.
Primul meci al lui de Villiers ca antrenor al Africii de Sud va fi pe 7 iunie, un amical impotriva Tarii Galilor.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro