Povara de a fi Roger Federer

Povara de a fi Roger Federer

​Meciul în sine pare a fi partea cea mai ușoară din viața de sportiv a lui Roger Federer, elvețianul fiind poate unul dintre singurii sportivi din circuit care reușește să facă trei conferințe de presă într-una singură (engleză, franceză și apoi germană).

HotNews.roFoto: Hotnews

Sigur, subiectul conferințelor lui Roger Federer nu este neapărat o noutate în lumea tenisului, însă devine ceva special atunci când ai ocazia să trăiești așa ceva pe viu.

Aglomerație pe holul unde sunt sălile de conferință de la Roland Garros mai ceva precum la votul pentru Europarlamentare. E și normal pe undeva, Federer urma să vorbească după victoria cu Lorenzo Sonego.

Jurnaliști din toate colțurile lumii stau înghesuiți pentru a prinde un colț în încăpere, pentru a-l vedea pe Maestru. Organizatorilor le este greu să blocheze accesul, cererile depășind cu mult capacitatea încăperii.

Și apare, deodată freamătul din sală se topește, iar elvețianul începe să vorbească. Întâi în engleză, iar discursul său este unul precum o poveste. Roger face totul să pară ușor, cuvintele îi vin atât de natural.

Urmează cele în franceză, asta în timp ce jurnaliștii de limbă engleză părăsesc incinta. Parcă se poate respira un pic mai bine.

Odată epuizate întrebările din limba competiției, este rândul celor în germană. Iar ele vin, și vin, în timp ce Roger rămâne la fel de natural.

Federer a reușit să țină practic trei conferințe într-una singură(!), fără să repete neapărat ideile și fără să pară epuizat în fața jurnaliștilor tot mai curioși.

Reprezentantul ATP din sală se vede nevoit la un moment dat să curmeze șirul întrebărilor - da, e suficient, până la urmă la alți jucători s-ar fi terminat de ceva timp conferința oricum.

Cu un aer lejer, Federer trece pe lângă noi ce prezenți în sală, dă din cap la fiecare în parte și iese spre...o altă sesiune de interviuri la televiziuni.

La ieșire, sprijinită de perete aștepta cuminte Belinda Bencic (victorioasă după meciul cu Ponchet, 6-1, 6-4). Exclamația acesteia sintetizează perfect ceea ce Roger tocmai făcuse mai devreme: "Uite câtă lume a ieșit din sală"...

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul

11:03
Probleme la FCSB Imagini îngrijorătoare pentru campioană. Cum au apărut Juri Cisotti și Andrei Gheorghiță după meciul cu CFR Cluj

10:50
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu, după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu , după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
10:24
„Am luat gol mult prea ușor” Mario Camora, după meciul cu FCSB: „Prima repriză a fost una total nemeritată, ocaziile au fost doar de partea noastră”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %