- Radu Constantea (41 de ani), președintele Universității Cluj, a vorbit despre veniturile clubului, dar și despre viitorul clubului.
- Universitatea Cluj s-a impus în Giulești în fața celor de la Rapid, scor 2-0, în etapa #5 a play-off-ului Ligii 1.
Radu Constantea a vorbit despre situația financiară a lui U Cluj și a menționat că implicarea autorităților locale este mult mai mică față de anii trecuți.
Radu Constantea, despre situația financiară de la U Cluj: „Suntem mulțumiți”
Conducătorul celor de la U Cluj a explicat rețeta financiară a clubului.
„Suntem mulţumiţi, n-am avut o presă atât de pozitivă în ultimele luni, s-a tot discutat foarte mult despre banii publici. Sunt echipe în Liga 1 şi Liga 2 care au bani publici, sume mult mai mari.
Ca pondere din perspectiva bugetului total stăm foarte bine în raport cu celălalte echipe care primesc subvenţii publice, n-am depăşit niciodată 30%.
La nivel de venituri din sponsorizări şi publicitate cred că suntem pe locul 2 din România.
Dacă cineva se uită atent pe zona de management se vede că nu ne bazăm exclusiv pe banii publici, am crescut în fiecare an în fiecare dintre cele patru structuri de venituri.
Repet, reiterez, dacă toate echipele din Liga 1 şi Liga 2 renunţă la acestă subvenţie publică, U Cluj este primul club care renunţă la această subvenţie”, a declarat Radu Constantea, citat de orangesport.ro.
U Cluj caută un finanțator principal
„La ticketing am crescut faţă de anul precedent. Cine se uită pe cifre poate vedea o creştere în fiecare dintre cele patru structuri de venit.
Ne dorim să avem un investitor puternic, clubul ăsta merită, suporterii merită. Dorim să facem clubul cât de atractiv putem, la un moment dat să vină un investitor.
Să fie sănătos din punct de vedere financiar, să aibă un cashflow pozitiv, să nu fie nevoit să plătească datorii din spate. Are toate ingredientele, are brand, are istorie, are infrastructură, suntem deschişi la orice variantă”, a mai adăugat conducătorul.
U Cluj ocupă locul 4 în prima ligă, la un punct în spatele Universității Craiova, ocupanta locului de baraj pentru cupele europene.
Clasament play-off Liga 1
ECHIPĂ | PUNCTE |
1. FCSB | 36 |
2. CFR Cluj | 34 |
3. Universitatea Craiova | 33 |
4. U Cluj | 32 |
5. Dinamo | 29 |
6. Rapid | 28 |