Rafael Nadal prefațează meciul cu Roger Federer: "Mă aștept să fie foarte agresiv. Dacă fac totul corect, cred că îi voi pune probleme"

Rafael Nadal prefațează meciul cu Roger Federer: "Mă aștept să fie foarte agresiv. Dacă fac totul corect, cred că îi voi pune probleme"

Rafael Nadal se află în semifinalele de la Roland Garros pentru a 12-a oară în carieră (un record), iar pentru un loc în ultimul act va trebui să treacă de marele rival Roger Federer. Campionul en-titre de la Paris a vorbit despre a 39-a întâlnire cu Federer, precizând că se așteaptă ca elvețianul să fie agresiv, să schimbe ritmul și să vină la fileu. "Dacă fac totul corect, cred că îi voi pune probleme. Dacă nu, eu sunt cel care va avea probleme", a declarat spaniolul.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sincer, cel mai important lucru este să fii în semifinale. Am jucat foarte bine până acum. Am câștigat meciuri împotriva adversarilor buni, ca și astăzi (n.r. marți, împotriva lui Kei Nishikori). Mă bucur pentru asta. Bineînțeles, să îl ai pe Roger (Federer) de cealaltă parte a fileului în semifinale este ceva extraordinar. Am împărtășit atât de multe momente importante în cariera noastră. Este interesant, nu? Va fi ceva special și mă voi asigura să fiu pregătit", a declarat Rafael Nadal, potrivit L'Equipe.

Cum se va pregăti pentru semifinală

"Am două zile libere, cred că este un moment bun să mă detașez de tenis. Joi voi reveni ușor. Dar mâine (n.r. miercuri) va fi o zi liberă și voi profita pentru a petrece timp cu familia. Voi face un antrenament lejer pentru a mă menține, dar nimic mai mult", a precizat ibericul.

La ce se așteaptă din partea lui Federer

"Nu există niciodată două meciuri identice. Mă aștept să fie foarte agresiv, să schimbe ritmul, să vină la fileu. Cred asta pentru că este tenisul pe care îl joacă cel mai bine. Va trebui să fiu puternic și să lovesc destul de tare pentru a-l împiedica să încerce ceva dintr-o poziție bună. Trebuie să îl împiedic să între în teren. Dacă fac totul corect, cred că îi voi pune probleme. Dacă nu, eu sunt cel care va avea probleme", a spus Nadal, râzând.

Partida dintre Roger Federer și Rafael Nadal se va disputa vineri, ora de start urmând să fie anunțată de organizatori. Cei doi s-au mai întâlnit de cinci ori la Roland Garros, iar de fiecare dată s-a impus spaniolul (de patru ori în finală - 2006, 2007, 2008 și 2011 și o dată în semifinale - 2005).

Statistica rivalității dintre Federer și Nadal:

  • Roger Federer și Rafael Nadal se vor întâlni pentru a 39-a oară, fiind a treia cea mai importantă rivalitate din Era Open în ceea ce privește numărul de partide jucate, după Nadal vs Djokovic (54) și Federer vs Djokovic (47).
  • Federer a câştigat ultimele cinci partide jucate cu Nadal. Ultima întâlnire a avut loc în finala turneului de la Shanghai, in 2017, când elveţianul s-a impus cu 6-4, 6-3.
  • Cei doi rivali ar fi trebuit să se înfrunte în semifinalele turneului Masters de la Indian Wells din acest an, dar ibericul s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
  • Nadal conduce cu 23-15 în meciurile directe cu Federer, cele mai multe victorii fiind obținute pe zgură (13-2).
  • Pe hard, cele mai multe victorii au fost adjudecate de Roger Federer (11-9).
  • Ultima întâlnire pe zgură între Rafael Nadal și Roger Federer a avut loc în 2013, în finala turneului de la Roma, câștigată de spaniol cu 6-1, 6-3.
  • Nadal și Federer s-au întâlnit de nouă ori în faza semifinalelor, ibericul impunându-se de șase ori.
  • Cei doi jucători s-au mai înfruntat de 12 ori în cadrul turneelor de Grand Slam. Spaniolul conduce cu 9-3.
  • Roger Federer are în palmares 100 de titluri ATP, dintre care 20 de Grand Slam, în timp ce Nadal a cucerit de-a lungul timpului 81 de trofee, dintre care 17 de Grand Slam (11 la Roland Garros).
  • Rafael Nadal deține recordul titlurilor Masters (34). Federer este pe locul trei la acest capitol, cu 28 de titluri, fiind întrecut doar de Nadal și Novak Djokovic (33).
  • De la debutul în circuitul ATP, Federer a câștigat din premii $123,632,204, iar Nadal a obținut $106,957,186.
  • Nadal și Federer au petrecut împreună 506 săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP, aproape zece ani: 310 de săptămâni pentru Federer și 196 pentru Nadal.

Parcursul celor doi jucători până în semifinale la Roland Garros:

Roger Federer

Turul I: 6-2, 6-4, 6-4 cu Lorenzo Sonego (Italia, 74 ATP)

Turul II: 6-4, 6-3, 6-4 cu Oscar Otte (Germania, 144 ATP)

Turul III: 6-3, 6-1, 7-6(8) cu Casper Ruud (Norvegia, 63 ATP)

Optimi: 6-2, 6-3, 6-3 cu Leonardo Mayer (Argentina, 68 ATP)

Sferturi: 7-6(4), 4-6, 7-6(5), 6-4 cu Stan Wawrinka (Elveția, 28 ATP)

Rafael Nadal

Turul I: 6-2, 6-1, 6-3 cu Yannick Hanfmann (Germania, 180 ATP)

Turul II: 6-1, 6-2, 6-4 cu Yannick Maden (Germania, 114 TP)

Turul III: 6-1, 6-3, 4-6, 6-3 cu David Goffin (Belgia, 29 ATP)

Optimi: 6-2, 6-3, 6-3 cu Juan Londero (Argentina, 78 ATP)

Sferturi: 6-1, 6-1, 6-3 cu Kei Nishikori (Japonia, 7 ATP)

S-ar putea să te intereseze și:

Roger Federer, sunetul muzicii, ploaia, calificarea în semifinale și FEDAL-ul care bate la ușă

Roland Garros: Roger Federer, semifinală de vis cu Rafael Nadal / Victorie în patru seturi în fața lui Stan Wawrinka

VIDEO Roland Garros: Rafael Nadal, în semifinale pentru a 12-a oară - Campionul en-titre nu i-a dat nicio șansă lui Kei Nishikori

Roger Federer, despre calificarea în semifinale și șansele pe care le are în fața lui Nadal: "Dacă vrei să obții ceva pe zgură, trebuie să treci de Rafa"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
19.04
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
19.04
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova

Știri ultima oră
22:26
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
23:01
„Toate cornerele în primul om” Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv: „Meci de totul sau nimic”
„Toate cornerele în primul om”  Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv : „Meci de totul sau nimic”
22:56
„Nu am fost puși în dificultate” Sabău, după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
„Nu am fost puși în dificultate”  Sabău , după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
22:33
„Ne priesc meciurile cu ei” Ovidiu Bic, decisiv în Rapid - U Cluj 0-2: „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
„Ne priesc meciurile cu ei”  Ovidiu Bic,  decisiv în Rapid - U Cluj 0-2 : „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19.04
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri

Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
19.04
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
19.04
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa