2 amicale într-o zi  „11”-le ales de Lennon + El Sawy,  primul gol  la Rapid
Antrenament Rapid Foto:sportpictures.eu

2 amicale într-o zi „11”-le ales de Lennon + El Sawy, primul gol la Rapid

  • Rapid a disputat, astăzi, 25 iunie, două meciuri amicale.
  • Giuleștenii se află în Slovenia, pentru al doilea cantonament al verii.

Rapid a început pregătirea pentru noul sezon din Liga 1 la Curtea de Argeș, iar duminică, 23 iunie, giuleștenii au plecat în Slovenia pentru al doilea cantonament al verii.

Rapid, două amicale într-o singură zi

Marți, 25 iunie, Rapid a disputat primele două meciuri amicale în cantonamentul din Slovenia.

În primul joc test disputat la ora 17:00, ora României, „vișinii” s-au impus, scor 2-1, în fața celor de la NK Radomlje (locul 9 din Slovenia), după golurile marcate de Omar El Sawy (31) și Claudiu Petrila (59), în timp ce pentru adversari a punctat Hanan Durakovic (44).

Echipa de start a Rapidului pentru meciul cu NK Radomlje:

Aioani - Dănilă, Kait, Bădescu, Borza - Emmers, Pănoiu, Gojkovic - El Sawy, Rrahmani, Petrila

Două ore mai târziu, echipa antrenată de Neil Lennon a întâlnit-o pe MFK Ruzomberok (locul 6 din Slovenia).

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după autogolul lui Hladik (12) și reușita lui Domonkos (66).

Echipa de start a Rapidului în meciul cu MFK Ruzomberok:

Ungureanu - Braun, Ignat, Iacob - Hasani, Oaidă, Cepoi, Burmaz - Hasani, Stan, Micovschi

Omar El Sawy a înscris azi primul gol pentru giuleșteni:

Programul meciurilor amicale pe care le va mai disputa Rapid în Slovenia:

  • NK Celje - 28 iunie (Prima ligă din Slovenia)
  • Zaglebie Lubin - 1 iulie (Prima ligă din Polonia)
  • NK Maribor - 4 iulie (Prima Ligă din Slovenia)
20 de avioane de luptă F-16, vândute de americani „partenerului strategic” care anticipează un război regional declanșat de China

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 