Cazul Gabi Stan  Burleanu se plânge că are  mâinile legate , dar promite: „Astfel de antrenori vor fi eliminați în 2-3 ani”
Gabi Stan, 72 de ani, de la Kinder, un antrenor important pentru istoria fotbalului brașovean, înjură, amenință și mai apoi lovește un copil la ieșirea de pe teren.

Cazul Gabi Stan Burleanu se plânge că are mâinile legate, dar promite: „Astfel de antrenori vor fi eliminați în 2-3 ani”

  • Răzvan Burleanu, președintele FRF, a comentat imaginile publicate de GOLAZO.ro în care Gabi Stan, antrenor la Kinder Brașov, înjură și bate un copil la un turneu de U10 disputat la Prejmer.
  • Șeful Federației explică de ce nu poate interveni și anunță ce măsuri se vor lua pentru a încerca să prevină astfel de situații.

După ce joi, 18 iulie, GOLAZO.ro a publicat o investigație în care prezenta imagini cu antrenorul Gabi Stan agresând un copil, Federația a oferit un punct de vedere în care susținea că „se dezice total de un astfel de comportament care nu își are locul în fotbalul românesc”, însă nu poate interveni pentru că „episodul la care faceți referire nu a avut loc într-o competiție organizată de FRF”.

Răzvan Burleanu, despre Gabi Stan, antrenorul care a bătut un copil de 10 ani

Astăzi, președintele Federației a discutat pe larg despre subiect într-o conferință de presă și a explicat cum va încerca să înlăture antrenorii de copii și juniori care recurg la violență verbală și fizică.

„Cunoaștem asemenea cazuri care confirmă necesitatea ca FRF să accelereze. Vrem să transformăm terenurile într-un spațiu sigur pentru copii și juniori. De aceea am fost prima federație din România care și-a asumat o politică numită safeguarding.

Sunt sigur că antrenorul despre care vorbiți nu a trecut prin acest proces. Este un proces educațional, în care îi înveți pe antrenorii de la copii și juniori să conștientizeze modul în care trebuie să comunice și modul în care comportamentul lor trebuie să fie influențat. O asemenea abordare n-a existat în România.

Toleranța noastră e zero, dar avem niște limite legale. Nu putem interveni decât în competițiile organizate de noi. Legal, nu putem interveni nici măcar în competiții organizate de AJF. Nici măcar când vine vorba de un antrenament al unei echipe afiliate”, a spus Răzvan Burleanu.

„Asemenea antrenori vor fi eliminați în 2-3 ani”

Acesta promite că Federația va încerca să îndepărteze antrenorii cu un astfel de comportament în cel mult 3 ani: „Ne dorim să forțăm tot acest proces educațional de modernizare astfel încât asemenea antrenori să fie eliminați în 2-3 ani de zile.

De aceea vrem să schimbăm tot procesul și să introducem aceste licențe care vor deveni obligatorii. În momentul respectiv, pârghiile noastrea vor fi altele și cunoașterea acestor antrenori va fi total diferită”.

Teama de procese

Presat de întrebările jurnaliștilor, Burleanu a explicat concret că FRF nu va încerca să ia măsuri dacă regulamentul nu îi permite pentru a nu risca deschiderea unor eventuale acțiuni la tribunal pe care le-ar putea pierde.

„Nu avem nicio putere, dacă se întâmplă ceva în afara competițiilor FRF, Dacă am interveni în mod abuziv, dincolo de cadrul legal pe care îl avem, oricând o asemenea persoană poate să câștige orice proces împotriva FRF”, a încheiat Răzvan Burleanu.

Filmul incidentului: înjurături și o palmă

Recent, redacția GOLAZO.ro a intrat în posesia unor imagini de la un turneu U10 (copii sub 10 ani) desfășurat în urmă cu două săptămâni la Prejmer. Clubul de care aparține grupa juniorului e Kinder Brașov.

În imagini apare tehnicianul Gabi Stan, 72 de ani, de la Kinder, un antrenor important pentru istoria fotbalului brașovean, care înjură, amenință și mai apoi lovește un copil la ieșirea de pe teren.

INVESTIGAȚIE: Copil bătut  VIDEO » Antrenorul Gabi Stan a umilit  un puști de 10 ani
Citește și
INVESTIGAȚIE: Copil bătut VIDEO » Antrenorul Gabi Stan a umilit un puști de 10 ani
Citește mai mult
INVESTIGAȚIE: Copil bătut  VIDEO » Antrenorul Gabi Stan a umilit un puști de 10 ani

De ce te întorci, bă! Băi, Luca, de ce te întorci? Cine v-a învățat așa?”, e primul reproș pe care Gabi Stan i-l face unui copil în filmulețul respectiv.

În vizor intră un alt copil, Vladi. Iar de această dată limbajul folosit de Gabi Stan se schimbă. Trece la injurii: „Vladi, ce joci, băi copile? F***i m****i m***i să-ți f*t”, apoi se întoarce spre bancă, „Ștefane, ți-ai revenit, mă? Hai, vino încoace!”.

După care are iarăși o ieșire la adresa puștiului din teren: „Dă-l, mă, în p***a m***i, apoi îl strigă pentru schimbare: „Vladi, vino încoa!.

Copilul se conformează, vine spre marginea terenului, antrenorul îl urmărește din priviri și îi mai adresează încă o dată o serie de injurii, înainte de a-l lovi: „'Te-n c*r pe m**a de mincinos. Vrei să joci tot timpul, f****i neamul m***i!”.

Un alt puști se ferește, instinctiv și preventiv, din calea furiei lui Gabi Stan

Copilul își dă seama că e ținta furiei antrenorului, merge paralel cu el, sfios și speriat, cu capul în pământ, parcă știind probabil că urma să fie lovit. Ceea ce s-a și întâmplat. Gabi Stan a întins palma și l-a lovit peste cap. Cel lovit nu spune nimic.

Lângă scenă, un alt puști stătea pe o minge, pe margine. Văzând palma, instinctiv el reacționează: se ferește din proximitatea furiei antrenorului.

Gabi Stan: „Aia e lovitură? Ce dracu'? Doar l-am bruscat, se exagerează”

Contactat de GOLAZO.ro, Gabi Stan a susținut inițial că „poate fi un trucaj” și apoi că la mijloc ar fi vorba de o „făcătură”.

După care a recunoscut incidentul, minimalizându-l: „Da' ce, l-am lovit? Aia e lovitură, ce dracu'? E o accentuare. Nu, nu, nu vreau să discut. M-au vânat tot meciul”.

Dacă aveți informații, imagini, filmulețe sau orice fel de dovadă a unor abuzuri sau orice fel de agresiuni la adresa copiilor și juniorilor, indiferent de disciplina sportivă, ne puteți scrie la adresa de mail [email protected]

Sondaj AtlasIntel pentru HotNews. Surpriză în topul aprecierii electoratului. După Ilie Bolojan, un alt politician l-a depășit pe Călin Georgescu

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
18:11
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
18:13
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt
Superliga
18:55

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova
Superliga
19:26

Știri ultima oră
22:26
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
DAN UDREA Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
23:01
„Toate cornerele în primul om” Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv: „Meci de totul sau nimic”
„Toate cornerele în primul om”  Șumudică anunță că Rapid mai are un singur obiectiv : „Meci de totul sau nimic”
22:56
„Nu am fost puși în dificultate” Sabău, după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
„Nu am fost puși în dificultate”  Sabău , după o nouă victorie cu Rapid: „Puțin jucători sunt în Liga 1 cu calitățile lui”
22:33
„Ne priesc meciurile cu ei” Ovidiu Bic, decisiv în Rapid - U Cluj 0-2: „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
„Ne priesc meciurile cu ei”  Ovidiu Bic,  decisiv în Rapid - U Cluj 0-2 : „Am zis că dau tare și mi-a ieșit” + Chipciu: „Am fost performerii campionatului”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19:33
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri
19:52

Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
20:50

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa