A negociat cu dușmanul  Răzvan Lucescu putea semna cu AEK Atena . Cât i s-a oferit. Risca război cu ultrașii! GOLAZO.ro spune povestea conflictului
Răzvan Lucescu mai are trei ani de contract la PAOK Foto: Imago

A negociat cu dușmanul Răzvan Lucescu putea semna cu AEK Atena. Cât i s-a oferit. Risca război cu ultrașii! GOLAZO.ro spune povestea conflictului

  • Răzvan Lucescu a jucat duminică ultima oară împotriva lui AEK Atena (1-1), marea lui rivală, pe care a acuzat-o permanent că i-a furat titlul în 2018 după cele două meciuri pierdute de PAOK la „masa verde”.  
  • Antrenorul în vârstă de 55 de ani a negociat de două ori cu AEK și a ajuns la un acord o dată cu fostul proprietar al galben-negrilor, Dimitris Melissanidis.
  • Chiar și în plin conflict, magnatul atenian a declarat: „Sunt fanul lui Lucescu”. Era gata de război cu ultrașii dacă tehnicianul ar fi spus „da”. Răzvan l-a fentat, s-a întors la PAOK: „Acum vrei să dăm mâna? Pleacă!”.

Din 2018, de când Răzvan Lucescu a pierdut titlul Greciei în fața lui AEK, aproape că nu a mai fost meci direct împotriva atenienilor fără scandal.

Ca Ianis Hagi Drama Kent. Alt campion al lui Rangers, adversara FCSB,  a intrat în picaj  după cucerirea ultimului titlu
Citește și
Ca Ianis Hagi Drama Kent. Alt campion al lui Rangers, adversara FCSB, a intrat în picaj după cucerirea ultimului titlu
Citește mai mult
Ca Ianis Hagi Drama Kent. Alt campion al lui Rangers, adversara FCSB, a intrat în picaj după cucerirea ultimului titlu

Antrenorul nu i-a iertat pentru acel campionat și i-a acuzat de fiecare dată când i-a înfruntat pe galben-negri. Și la Salonic, și în capitală.

Conflictul Lucescu - AEK și mai violent duminică

Ultimul, chiar duminică. După 1-1 în deplasare, pe „OPAP Arena”, tehnicianul în vârstă de 55 de ani a pătruns pe teren, s-a certat violent cu Erik Lamela și Roberto Pereyra, jucătorii argentinieni ai adversarilor, a intrat în conflict cu un oficial al lui AEK și le-a arătat fanilor rivali un semn clar, „Ne-ați furat!”, înainte să dispară în tunelul ce duce la vestiare.

Lucescu a fost insultat, cum i se întâmplă mereu la Atena. Lamela și suporterii lui AEK au aruncat mai multe obiecte spre el. A scăpat neatins, protejat de membrii staffului său. Și de poliție, pe tunel.

Akis Zikos, fost fotbalist important al atenienilor, l-a atacat: „Un antrenor oportunis, îndrăgostit de bani, care provoacă de ani de zile, slăbind țara în care își câștigă existența”.

Ca fan AEK, nu aș accepta și tolera un asemenea antrenor. Mai bine să nu mai cucerim titlul niciodată decât să-l avem pe el”.

În 2018, ni s-a furat titlul. În sufletul meu va rămâne întotdeauna ce ni s-a întâmplat în 2018. Indiferent ce va fi, acel episod va continua să existe Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic

Ce a acuzat Lucescu în urmă cu șase ani: două înfrângeri la „masa verde”

Ce s-a petrecut în 2018? În primul sezon al lui Răzvan la PAOK, 2017-2018, era lider și antrenorul spera să le ofere alb-negrilor titlul așteptat din 1985.

Două înfrângeri consecutive în dueluri esențiale, cele mai importante, ambele decise la „masa verde”, i-au anulat orice șansă de a câștiga campionatul în acel an.

  • 25 februarie: 0-3 cu Olympiakos. Oscar Garcia, antrenorul oaspeților, a fost lovit în cap cu o rolă de hârtie lansată de susținătorii lui PAOK, partida a fost suspendată și Comisia de Disciplină i-a dat trei puncte lui Olympiakos. 
  • 11 martie: 0-3 cu AEK. În minutul 90, Varela a înscris când scorul era 0-0, arbitrul anulând golul. În haosul ce a urmat, Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, a invadat terenul înarmat. Avea pistolul prins la centură. 0-3 s-a repetat. 

Lucescu a evocat constant acel episod: „Ne-au furat!”. Jignit de patronul lui AEK

Chiar înainte să se oficializeze hotărârile Comisiei de Disciplină a federației elene, văzând că AEK a celebrat deja primul titlu după 24 de ani, Lucescu a reacționat dur.

Ce sărbătoresc, titlul furat? Cum e posibil să sărbătorești că ai furat ceva! Avem 64 de puncte și un meci mai puțin, cel cu Olympiacos. Ei știu deja decizia comisiei? Ne-au furat, pe teren am fost echipa cu cele mai multe puncte. Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK, în 2018

Dimitris Melissanidis, proprietarul lui AEK la acea vreme, i-a răspuns agresiv, jignitor: „Lucescu spune că am furat campionatul? Korydallos (n.r. - cea mai mare închisoare din țară, situată în portul Pireu) e plină de români. Și-au dat doctoratul în jaf?”.

De atunci, după ce AEK a fost confirmată campioană, cu șase puncte avans, Răzvan nu a mai uitat acel coșmar.

L-a evocat permanent. Și în 2019, când a cucerit întâiul său titlu cu PAOK, și în acest an, după al doilea său triumf în liga Greciei.

A fost un jaf! Ceea ce s-a întâmplat nu se va schimba niciodată. Noi am fost primii și în 2018, dar nu am putut sărbători. Am fost furați! Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK, în 2019

Melissanidis a încercat să-l aducă de două ori pe Lucescu la AEK. A avut acord cu românul

Melissanidis, cunoscut armator grec, a fost patron și președinte la AEK de mai multe ori în ultimele trei decenii, începând din 1992. Neîntrerupt în perioada 2013-2024.

În iulie 2024, a părăsit definitiv clubul atenian. I l-a vândut unui alt armator, Marios Iliopoulos, pentru 90 de milioane de euro.

Deși a fost în război cu Lucescu, Melissanidis l-a apreciat ca antrenor și a încercat de două ori să-l aducă la AEK.

Prima dată, în 2017, când Răzvan era încă la Xanthi. Jurnaliștii greci au susținut că a existat chiar un acord. Totuși, tehnicianul a ales să semneze cu PAOK Salonic.

8 victorii
are Răzvan Lucescu în 22 de confruntări cu AEK în toate competițiile în două mandate de antrenor la PAOK (7 egaluri, 7 înfrângeri)

Cum l-a contactat Melissanidis pe Lucescu după despărțirea de Al-Hilal

A doua oară, patru ani mai târziu, în primăvara lui 2021. Lucescu tocmai se despărțise de Al-Hilal, era liber de contract și Melissanidis l-a contactat inițial printr-un intermediar.

Numele său: Giannis Papadimitriou, ex-director tehnic la Xanthi, devenit între timp director la AEK. El avea o legătură solidă cu antrenorul.

Melissanidis nu mai voia să continue cu spaniolul Manolo Jimenez, aflat la al 4-lea mandat la clubul atenian. Ținta lui era limpede, Lucescu.

Dimitris Melissanidis, 73 de ani, proprietarul lui AEK între 1992 și 2024 Foto: Imago Dimitris Melissanidis, 73 de ani, proprietarul lui AEK între 1992 și 2024 Foto: Imago
Dimitris Melissanidis, 73 de ani, proprietarul lui AEK între 1992 și 2024 Foto: Imago

Au negociat din nou, magnatul atenian acceptase și salariul cerut de Răzvan, ar fi fost gata să înfrunte și propriii ultrași, care au „incendiat” rețelele de socializare cu mesaje violente la adresa tehnicianului. Dar înțelegerea a căzut în cele din urmă. A doua oară.

„Sunt fanul lui Lucescu. Reacțiile fanilor sunt pentru idioți”. Ce salariu i-ar fi dat AEK

Melissanidis a dezvăluit tratativele într-un interviu pentru ziarele elene apropiate de AEK.

„Am vorbit cu Lucescu. Îl apreciez ca antrenor, chiar sunt fanul lui. Numai că se duce în alt campionat. Nu e nicio problemă”, declara acesta.

Atacurile fanilor radicali nu îl influențaseră.

Reacțiile sunt pentru idioți. Doar idioții ar lua deciziile în funcție de reacțiile suporterilor. Eu nu conduc așa Dimitris Melissanidis, în 2021

Proprietarul lui AEK a mai scos la lumină detalii interesante:

„Lucescu voia 1,3 milioane de euro salariu. Nimeni nu oferă atâția bani în altă parte în Grecia. Pentru noi, nu ar fi fost o problemă salariul.

Grija mea era alta. Putem plăti o asemenea sumă, însă dacă nu iese bine?”.

Aici a vrut să-l aducă Melissanidis pe Lucescu: OPAP Arena (32.500 de locuri), inaugurată în 2022. A costat 75 de milioane Foto: Imago Aici a vrut să-l aducă Melissanidis pe Lucescu: OPAP Arena (32.500 de locuri), inaugurată în 2022. A costat 75 de milioane Foto: Imago
Aici a vrut să-l aducă Melissanidis pe Lucescu: OPAP Arena (32.500 de locuri), inaugurată în 2022. A costat 75 de milioane Foto: Imago

A pus capăt oricăror discuții: „Subiectul s-a încheiat pentru mine. Nu mai are să vorbim acum despre Lucescu”.

L-a fentat pe Melissanidis. S-a întors la PAOK. Salariu și mai mare

Răzvan a refuzat AEK, dar s-a întors în Grecia, nu a ajuns în alt campionat, cum anunțase Melissanidis.

A semnat tot cu PAOK, acord care îi asigura atunci maximum 1,85 milioane de euro anual, incluzând bonusurile. Mai mult decât acceptase AEK.

În februarie 2024, Lucescu și-a prelungit contractul la clubul din Salonic, pentru un salariu și mai mare.

2 milioane de euro
câștigă Răzvan Lucescu anual la PAOK numai din salariu. Are contract până în 2027

Tehnicianul a fost inspirat să nu se ducă la AEK. Melissanidis era recunoscut pentru lipsa de răbdare cu antrenorii.

Refuzat de Răzvan, l-a numit la galben-negri în primăvara lui 2021 pe sârbul Vladan Milojevic. L-a concediat nici cinci luni mai târziu după o înfrângere în fața lui PAOK: 0-2 la Salonic.

„Ai făcut ce ai făcut și acum vrei să dăm mâna? Pleacă!”

Nu a suportat să fie învins de Lucescu. Nu a acceptat nici gesturile lui Răzvan la adresa fanilor lui AEK, pe care Melissanidis le-a considerat provocatoare.

La finalul acelui meci, antrenorul s-a îndreptat spre patronul lui AEK pentru a-l saluta, moment în care Melissanidis i-a replicat tăios: „Ai făcut ce ai făcut și acum vrei să dăm mâna? Pleacă!”. Atunci s-a întrerupt orice legătură între Lucescu și influentul om de afaceri grec.

4 trofee
a cucerit Răzvan Lucescu la PAOK: două titluri de campion (2019, 2024) și două Cupe ale Greciei (2018, 2019)
Răsturnare de situație în cazul miliardarei Truong My Lan, condamnată la moarte pentru fraudă. A primit o pedeapsă redusă, dar tot riscă execuția

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
 „Adio, mulțumim!”   San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
14:54
„O ofensă la adresa fotbalului” Cristi Balaj, dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
„O ofensă la adresa fotbalului” Cristi Balaj, dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
14:00
Chiricheș revine în apărare „Mijlocașul” FCSB-ului va fi folosit pe poziția sa de bază în meciul cu Rapid: „O să joace fundaș central”
Chiricheș revine în apărare  „Mijlocașul” FCSB-ului va fi folosit pe poziția sa de bază în meciul cu Rapid : „O să joace fundaș central”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa