Srdjan Djokovic (tatăl lui Nole) și-a făcut un obicei din a ieși, la o anumită perioadă de timp, cu declarații care să inflameze într-o oarecare măsură lumea tenisului. A recidivat, iar de această dată ne-a informat că recordul lui Roger Federer are mari șanse să fie egalat la finalul sezonului în curs. În plus, acesta știe cu siguranță cine este cel mai bun jucător din istorie.
Cum arată meniul unui campion - Novak Djokovic, schimbările drastice și dieta specială
Novak Djokovic a câștigat al optulea titlu la Australian Open și a ajuns la cota 17 titluri de Grand Slam. Succesul fiului său de la Melbourne i-a dat aripi lui Srdjan, tatăl liderului mondial al ierarhiei ATP.
Într-o declarație pentru Telegraf (Rusia), citată de ESPN, Srjdan Djokovic a declarat că recordul lui Roger Federer (20 de GS-uri) va fi egalat în acest an.
Calculul este unul cât se poate de simplu: în acest moment, Nole are 17 titluri, iar până la finalul anului mai avem trei Grand Slam-uri (în ordine, Roland Garros, Wimbledon și US Open). În aceste condiții, știm deja cine va cuceri toate turneele majore din 2020, dacă este să ne luăm după pronosticul lui Srdjan.
În plus, tatăl sârbului a rezolvat o problemă importantă pentru tenisul mondial și pentru împătimiții acestui sport: a reușit să stabilească cine este cel mai bun jucător din toate timpurile.
Cum cine este? Novak Djokovic, desigur.
Ierarhia titlurilor de Grand Slam:
1 Roger Federer 20
2 Rafael Nadal 19
3 Novak Djokovic 17.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro