Recordul mondial al probei de aruncarea greutății, doborât după 31 de ani

Recordul mondial al probei de aruncarea greutății, doborât după 31 de ani

Campionul olimpic Ryan Crouser a doborât, vineri, la Eugene (Oregon), recordul mondial al probei de aruncarea greutăţii, cu o performanţă de 23,37 metri, în timpul selecţiei americane pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează lesoir.be, care citează agenţia Belga.

HotNews.roFoto: Hotnews

Precedentul record, de 23,12 metri, unul dintre cele mai vechi din atletism, era deţinut de compatriotul lui Crouser, Randy Barnes, din 1990.

În ianuarie, la Arkansas, Crouser, în vârstă de 28 de ani, a bătut un alt record mondial deţinut de Randy Barnes, din 1989, cel în sală (22,66 m), cu o aruncare de 22,82 metri.

"M-am simţit foarte încrezător când am venit aici, dar nu era în aşteptările mele. Atunci când nu am reuşit, a fost pentru că eram puţin încordat şi încercam să forţez lucrurile. Acum, am rămas relaxat şi am executat planul pe care îl aveam. Asta mi-a permis să reuşesc. În momentul în care greutatea mi-a părăsit mâna, am ştiut că aruncarea este bună. A fost nevoie de multă muncă şi dăruire. Este ca şi cum... o greutate mi-a fost ridicată de pe umeri", a declarat Crouser.

La Eugene, Crouser şi-a devansat clar rivalul, Joe Kovacs, care i-a smuls aurul la Campionatele Mondiale de la Doha, în 2019. Kovacs a terminat pe locul 2, cu 22,34 m, calificându-se de asemenea la JO Tokyo, unde este aşteptat un duel atractiv în această probă, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria,  jigniri xenofobe  la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Alte sporturi
04.10
„Urâm România!” Sportivă din Ungaria, jigniri xenofobe la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
Citește mai mult
„Urâm România!”  Sportivă din Ungaria, jigniri xenofobe la adresa arbitrului român. Ce sancțiune a primit
MM îl apără pe Olaru  „E  jucătorul #1  din cariera mea de peste 30 de ani! Doar la Neșu am mai văzut asta”
Europa League

FCSB îi provoacă insomnii Patronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și  n-a mai putut să doarmă !”
Europa League
04.10
FCSB îi provoacă insomniiPatronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și n-a mai putut să doarmă!”
Citește mai mult
FCSB îi provoacă insomnii Patronul din Liga 1, înmărmurit după victoria cu PAOK: „A văzut scorul și n-a mai putut să doarmă !”
BÎRLIGEA, OUT DE LA NAȚIONALĂ   Mircea Lucescu  a anunțat convocările  pentru „dubla” cu Cipru și Lituania
Nationala

„Nu vizionez!”  Duelul PAOK - FCSB,  neinteresant pentru Șumudică : „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Europa League
04.10
„Nu vizionez!” Duelul PAOK - FCSB, neinteresant pentru Șumudică: „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Citește mai mult
„Nu vizionez!”  Duelul PAOK - FCSB, neinteresant pentru Șumudică : „Pregăteam meciul cu Botoșani”
Diaspora, izvorul României Mircea Lucescu aduce la națională un  golgeter austriac , cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
Nationala
04.10
Diaspora, izvorul RomânieiMircea Lucescu aduce la națională un golgeter austriac, cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
Citește mai mult
Diaspora, izvorul României Mircea Lucescu aduce la națională un golgeter austriac , cu părinți români: „Și Dan Șucu s-a interesat de el”
Premieră la FCSB Primă după victoria cu PAOK: ce  bonus  primește fiecare jucător
Europa League
04.10
Premieră la FCSBPrimă după victoria cu PAOK: ce bonus primește fiecare jucător
Citește mai mult
Premieră la FCSB Primă după victoria cu PAOK: ce bonus primește fiecare jucător
„Mi-e jenă doar să înot”   David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu  aceeași șansă ” 
Înot
04.10
„Mi-e jenă doar să înot” David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă
Citește mai mult
„Mi-e jenă doar să înot”  David Popovici despre impactul pe care vrea să-l aibă în societate: „Nu toți se nasc cu aceeași șansă ”