Roger Federer, cel mai bun in 2009

Roger Federer, cel mai bun in 2009

Roger Federer l-a invins pe Andy Murray la Londra, rezultat care ii ofera elvetianului locul intai la finalul anului 2009 indiferent de rezultatul pe care il va obtine Rafael Nadal, rivalul sau, la Turneul Campionilor, informeaza AFP.

Dupa victoria cu Andy, Roger va incheia pentru a cincea oara un sezon competitional pe prima pozitie mondiala, dupa anii 2004, 2005, 2006 si 2007.

Cea mai buna performanta ii apartine insa lui Sampras, americanul incheind sase sezoane din postura de lider mondial, intre 1993 si 1998.

2009 a fost un an deosebit pentru Federer (cu toate ca a inceput slab, fiind invins de Nadal in finala de la Australian Open), elvetianul reusind sa-si treaca in palmares cel de-al 15-lea titlu de Grand Slam la Wimbledon, record absolut (vechea performanta ii apartinea lui Pete Sampras -14).

"A fost cu adevarat un an deosebit pentru mine. Am reusit sa revin pe locul unu mondial, am castigat cel de-al 15 titlu de Grand Slam si am avut realizari deosebite si in viata privata. Sunt cu adevarat fericit", a declarat Roger Federer la finalul partidei du Murray.

Federer conduce in Grupa A de la Turneul Campionilor, cu doua victorii din tot atatea meciuri, in timp ce pentru locul doi, care asigura prezenta in semifinale, se lupta Andy Murray si Juan Martin Del Potro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare
Diverse
09:50
„Nu este omor” Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Citește mai mult
„Nu este omor”  Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani de închisoare
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o  piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Stranieri
10:08
Rațiu, fulgerul lui Rayo AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie, pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
Citește mai mult
Rațiu, fulgerul lui Rayo  AS despre internaționalul român: „E o piesă-cheie , pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A”
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
Liga Campionilor
09:36
David Raya, eroul serii Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din Liga Campionilor: „Incredibil”
Citește mai mult
David Raya, eroul serii   Dublă paradă istorică în remiza cu Atalanta din  Liga Campionilor : „Incredibil”
CHAMPIONS LEAGUE  S-a terminat etapa #1: Barcelona ia cel mai rapid  „roșu”  din istorie și pierde cu Monaco! Brest, prestație memorabilă
Liga Campionilor
19.09