Roland Garros: Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea - Duel cu Angelique Kerber/ Begu, Buzărnescu și Dulgheru sunt in turul doi/ Cîrstea a fost eliminată

Roland Garros: Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea - Duel cu Angelique Kerber/ Begu, Buzărnescu și Dulgheru sunt in turul doi/ Cîrstea a fost eliminată

Ana Bogdan (66 WTA) este a patra jucătoare din România care ajunge în turul al doilea al competiției de la Roland Garros. Jucătoarea noastră a învins-o în trei seturi pe Marketa Vondrousova (Cehia, 94 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-4. În runda următoare a Grand Slam-ului de la Paris, Ana va avea parte de un duel de foc cu Angelique Kerber (Germania, favorită 12), fost lider mondial.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ana a trăit periculos setul decisiv, fiind egalată după ce a condus cu 4-1. Cu ultimele resurse, românca a reușit să salveze patru mingi de break, a preluat conducerea (5-4) și apoi s-a impus pe serviciul adversarei în vârstă de 18 ani. Ana Bogdan a pus capăt partidei după o oră şi 53 de minute, obținând astfel pentru prima oară calificarea în turul al doilea la French Open.

Pentru calificarea în turul al doilea la Roland Garros, Bogdan va fi recompensată cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.

Ana Bogdan și Angelique Kerber nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

Ana Bogdan este a patra jucătoare din România prezentă în turul doi la Roland Garros, după Irina-Camelia Begu, Mihaela Buzărnescu şi Alexandra Dulgheru.

Sorana Cîrstea a fost învinsă marţi în primul tur de australianca Daria Gavrilova, scor 4-6, 7-6 (4), 6-3.

Simona Halep (1 WTA) o va întâlni pe Alison Riske (83 WTA) în primul tur, miercuri, de la ora 12:00. Inițial, partida trebuia să se dispute marți, dar organizatorii au fost nevoiți să o amâne, după ce ploaia a dat peste cap programul meciurilor.

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

Ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros se dispută în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Adnan Golubovic   Povestea incredibilă a  portarului lui Dinamo . Jefuit și amenințat, cu ambii genunchi făcuți praf: „Mama și tata vor afla abia când vor citi asta”
Liga 1
09:00
Adnan Golubovic Povestea incredibilă a portarului lui Dinamo. Jefuit și amenințat, cu ambii genunchi făcuți praf: „Mama și tata vor afla abia când vor citi asta”
Citește mai mult
Adnan Golubovic   Povestea incredibilă a portarului lui Dinamo . Jefuit și amenințat, cu ambii genunchi făcuți praf: „Mama și tata vor afla abia când vor citi asta”
Nicolae Mitea Povești cu  Diego Maradona și Zlatan Ibrahimovic : „Uneori nici nu îmi vine să cred” + marea greșeală a carierei
Diverse
12:51
Nicolae MiteaPovești cu Diego Maradona și Zlatan Ibrahimovic: „Uneori nici nu îmi vine să cred” + marea greșeală a carierei
Citește mai mult
Nicolae Mitea Povești cu Diego Maradona și Zlatan Ibrahimovic : „Uneori nici nu îmi vine să cred” + marea greșeală a carierei
Golul sezonului!   VIDEO cu reușita : Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
Liga 1
05.10
Golul sezonului! VIDEO cu reușita: Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
Citește mai mult
Golul sezonului!  VIDEO cu reușita : Juric a marcat un gol fabulos în Oțelul - U Craiova 1-1
„Vreau CFR CAMPIOANĂ”   MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare  foarte ciudat ”
Liga 1
05.10
„Vreau CFR CAMPIOANĂ” MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare foarte ciudat
Citește mai mult
„Vreau CFR CAMPIOANĂ”  MM Stoica, reacție acidă după declarația lui Bordeianu: „Mi se pare foarte ciudat ”
Messi, aproape de Mondialul Cluburilor Inter Miami vrea  wild-card  la turneul XXL inventat de FIFA!
Campionate
12:16
Messi, aproape de Mondialul CluburilorInter Miami vrea wild-card la turneul XXL inventat de FIFA!
Citește mai mult
Messi, aproape de Mondialul Cluburilor Inter Miami vrea wild-card la turneul XXL inventat de FIFA!
Selmani, out  Nu poate merge la națională din cauza  accidentării , Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby 
Liga 1
05.10
Selmani, out Nu poate merge la națională din cauza accidentării, Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby
Citește mai mult
Selmani, out  Nu poate merge la națională din cauza accidentării , Dinamo încearcă să-l recupereze pentru derby 
Lixandru, diagnostic crunt  Mijlocașul lui FCSB a primit  verdictul  după accidentarea din meciul cu PAOK
Liga 1
05.10
Lixandru, diagnostic crunt Mijlocașul lui FCSB a primit verdictul după accidentarea din meciul cu PAOK
Citește mai mult
Lixandru, diagnostic crunt  Mijlocașul lui FCSB a primit  verdictul după accidentarea din meciul cu PAOK
Lipă, alături de Ciolacu  Șefa Sportului l-a însoțit pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, la depunerea candidaturii la  prezidențiale
Alte sporturi