​Roland Garros: Monica Niculescu a ajuns pe tabloul principal / Gabriela Ruse, eliminată

​Monica Niculescu (141 WTA și cap de serie numărul 16) s-a calificat, vineri, pe tabloul principal la turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi pe rusoaica Vera Zvonareva (în prezent locul 182 WTA, dar fostă numărul 2 mondial).

Monica NiculescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Jucătoarea noastră a obținut victoria după două ore și opt minute de joc, scor 6-0, 3-6, 6-3. Partida a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 6-0, 2-0 pentru Niculescu.

În primul tur de pe tabloul principal, Niculescu se va duela cu Danielle Collins (57 WTA).

Tot vineri, Gabriela Ruse (179 WTA) a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor, scor 6-4, 7-5, de austriaca Barbara Haas (143 WTA).

Meciurile jucătoarelor din România în primul tur:

Simona Halep (2 WTA, cap de serie 1) vs Sara Sorribes Tormo (Spania, 70 WTA)

Meciuri directe: 0-0

Patricia Maria Ţig (58 WTA) vs Stefanie Voegele (Elveţia, 116 WTA)

Meciuri directe: 0-0

Irina Begu (72 WTA) vs Jil Teichmann (Elveţia, 54 WTA)

Meciuri directe: 1-0 pentru Teichmann

Sorana Cîrstea (83 WTA) vs Elena Rybakina (Kazakhstan, 18 WTA și cap de serie 14)

Meciuri directe: 1-0 pentru Rybakina

Ana Bogdan (93 WTA) vs Timea Babos (Ungaria, 107 WTA)

Meciuri directe: 1-0 pentru Babos

Monica Niculescu (141 WTA) vs Danielle Collins (SUA, 57 WTA)

Meciuri directe: 0-0

Irina Bara (142 WTA) vs Donna Vekic (Croația, 30 WTA şi cap de serie 26)

Meciuri directe: 0-0

Dacă Begu va trece de Teichmann şi Halep va câştiga duelul cu Sorribes Tormo, cele două românce vor fi adversare în turul doi.

Va fi ediția cu numărul 118 a competiției de la Roland Garros, turneul urmând să se dispute în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020. Întrecerea de la Paris va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

16:27
Detalii incredibile de la Cluj Tatăl copilului lovit cu bâta în cap după U - CFR face acuzații grave: „Ambulanța a venit în 40 de minute, iar la spital ne-au refuzat CT-ul”

15:59
Cristian Geambașu Dinamo crește jucători

11:07
LIVE CSM Reșița - Hermannstadt se joacă acum, în sferturile Cupei României

17:00
Sancțiuni pentru Rapid Claudiu Petrila și secundul lui Șumudică, suspendați și amendați pentru incidentele din finalul meciului cu Craiova

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit
Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Nu, mulțumesc!

Cristian Geambașu: Nu, mulțumesc!

Cristian Geambașu: Nu, mulțumesc!

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %