- UEFA și FIFA pretind că nu fac decât politica sportului. O dovadă este aceea că doresc ca rușii să revină în competițiile organizate sub egida lor
Într-o sală de sport din orașul polonez Koszalin, niște tineri au ținut un moment de reculegere. Se pare că de capul lor, pentru că UEFA nu face politică și este vigilentă.
Respectivii se aflau acolo pentru un meci de futsal din preliminariile pentru Euro 2026 între Ucraina și România (a câștigat Ucraina cu 3-1, dar ne-am calificat și noi la baraj!), iar forul european interzisese organizatorilor să țină un astfel de moment în memoria victimelor atacului rusesc de la Sumî.
Se vede treaba că încă mai sunt oameni pe planetă care fac lucruri care contează fără aprobare. Puțini, dar sunt. Organizații care le interzic oamenilor să fie liberi sunt din ce în ce mai multe.
Riscă represalii?
Dimensiunea minusculă a evenimentului sportiv, un banal meci internațional de fotbal în sală, este invers proporțională cu simbolistica acestuia.
Dar, vor sări destui, de ce să ții un moment de reculegere pentru o înscenare a viclenilor ucraineni? Căci asta ne spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ventrilocul Dimitri Peskov.
Faptul că jucătorii din România, imuni la asemenea intoxicări, au dovedit solidaritate spontană cu cei din Ucraina, riscând chiar represalii din partea „apoliticilor” de la Nyon, este impresionant. Zicala celebră trebuie completată. În detalii se ascunde nu doar Răul, ci și Binele. E suficient să păstrezi tăcerea un minut pentru a comunica mai multe decât toți politrucii lumii.


Cel care se gudură
Un mic salt înapoi în timp. La învestirea lui DJ Trump și al lui vice JDV a participat rezemat de o statuie și un domn chel cu privire de viezure. Mai low profile decât Bezos și Zuckerberg, dar bine plasat, fix în bătaia camerei care-l filma pe președinte.
Dacă nu l-ați recunoscut, nu o să prelungesc ghicitoarea. Era Gianni Infantino, președintele FIFA. Un alt bine cunoscut organism apolitic. Și suprastatal. Sau parastatal. Cum preferați.
Infantino, urmașul lui Sepp Blatter, profesează prietenia cu toți puternicii lumii. Unii ar spune că este un mare diplomat. Personajul se gudură cu aceeași bucurie și pe lângă Trump, și pe lângă Putin, și pe lângă Bin Salman. Păcat că nu mai trăiește Pol Pot.
Ipocrita politică a sportului
Conducând o organizație declarată apolitică, Infantino militează pentru reprimirea rușilor în circuitul fotbalistic internațional. Acolo de unde aceștia au fost excluși în 2022, după ce țara lor a început o complicată operațiune specială de pacificare/denazificare a Ucrainei. Așa sună versiunea oficială a amicilor domnului președinte al FIFA.
Iar Gianni Infantino laolaltă cu avocatul Alexander Ceferin, președintele UEFA, nu au niciun motiv să creadă altceva. Ei militează pentru politica sportului și nu văd nicio opreliște în revenirea rușilor în competițiile pe care le patronează.
Ai putea zice că Infantino și Ceferin - adversari pe tema ca Mondialul Cluburilor sau Cupa Mondială cu 64 de echipe -, dar aliați în „apolitism”, au fost niște vizionari. America lui Trump le dă dreptate. Muscalii sunt victimele.
Care victime?
Ești privit cu blândețe, apoi ești întrebat ca unul greu de cap. De ce să pedepsești niște sportivi pentru o situație pe care nu ei au provocat-o? Ei își doresc pacea, la fel ca prietenii lor americanii. Clar. Pacea rușilor e binefăcătoare, e curată. Ca uraniul îmbunătățit. Ca plutoniul folosit în scopuri medicale.
Mai ascultători decât băieții de la futsal, corifeii din Champions League - jucători și organizatori - nu au ținut un moment de reculegere pentru victimele de la Sumî. Deci, se poate. Care victime?