Secretarul general al FRF a sesizat Comisia de Disciplină şi Etică după declaraţiile de joi ale lui Gigi Becali

Secretarul general al FRF a sesizat Comisia de Disciplină şi Etică după declaraţiile de joi ale lui Gigi Becali

​Secretarul general al FRF, Radu Vişan, a transmis, vineri, o sesizare Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, în urma declaraţiilor lui Gigi Becali (în calitate de oficial asimilat clubului FCSB) cu privire la o eventuală obligaţie de a face o echipă feminină la FCSB, informează News.ro.

Logo FRFFoto: frf.ro

Vişan îi cere comisiei efectuarea verificărilor necesare, prin raportare la dispoziţiile art. 52 şi art. 54 din Regulamentul Disciplinar al FRF, cu privire la faptele considerate de natură de a afecta imaginea fotbalului şi constituie chiar fapte discriminatorii.

“Federaţia Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament şi astfel de declaraţii (care nu sunt demne de a fi reproduse) despre un sport aflat în continuă dezvoltare în ţara noastră. Fotbalul feminin cunoaşte o creştere impresionantă în ultimii ani, nu doar în România, ci şi la nivel mondial. Iar obiectivul FRF este ca fotbalul feminin să devină în cel mai scurt timp sportul feminin de echipă cel mai practicat în România. În acelaşi timp, FRF le reaminteşte tuturor celor implicaţi în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranţa şi rasismul nu sunt acceptate”, se arată pe site-ul FRF.

Joi. întrebat la ProX ce va face dacă UEFA îl va obliga să înfiinţeze o echipă de fotbal feminin la FCSB, Gigi Becali a răspuns: "Mă retrag din fotbal. Cum adică? Faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Mai fac şi eu păcatele mele, unele lucruri, de idolatrie, mai am... Dar lucru nefiresc nu fac. Asta-i aliniere la ideile lui Satan. Femeile pot juca handbal, baschet, dar cum să joace femeia fotbal? Ce e aia să joace femeia fotbal? Ea nu e făcută, în plus de asta, mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal, ţâţe, altele şi altele, nu mă mai face să vorbsc prostii! Femeia a fost făcută de Dumnezeu din bărbat şi pentru bărbat. Ea a fost făcută frumoasă, formele ei te atrag, ea a fost făcută să fie atras bărbatul de ea. Atunci noi batjocorim formele femeii, pe care le-a făcut Dumnezeu ca să-l atragă pe bărbat. Noi o schimonosim pe femeie dacă o punem să joace fotbal. Ca şi cum o pui pe femeie să facă box. Iar o schimonosim pe femeie. Handbalul e frumos, baschetul e frumos, voleiul e frumos. numai că fotbaul şi boxul o schimonosesc pe femeie."

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44