- Serena Williams (43 de ani) nu este de acord cu suspendarea de doar 3 luni primită de Jannik Sinner (23 ani, 1 ATP).
- Italianul este așteptat să revină pe teren în luna mai, chiar înaintea turneului de la Roland Garros.
Serena Williams susține că în cazul în care s-ar fi aflat în locul lui Sinner, suspendarea pe care ar fi primit-o ar fi fost cu mult mai drastică.
Serena Williams, despre Sinner: „Dacă aș fi făcut asta, aș fi primit 20 de ani”
Fostul număr 1 WTA spune că nu vrea să-l atace în vreun fel pe Sinner, însă crede că pedeapsa primită este una „prea blândă”.
„Are o personalitate fantastică. Îmi place tipul, iubesc acest joc. El este un sportiv incredibil.
Am fost doborâtă de atâtea ori, încât nu vreau să dobor pe nimeni. Lumea tenisului masculin are nevoie de el.
Dar, dacă aș fi făcut eu asta, să fiu testată pozitiv pentru dopaj, aș fi primit 20 de ani. Să fim sinceri. Mi-ar fi luat și titlurile de Grand Slam”, a declarat Serena Williams, potrivit time.com.
Cum a luat WADA decizia în cazul lui Sinner


Deși făcuse recurs la TAS pentru suspendarea lui Sinner, WADA a acceptat explicația sportivului, legată de ingerarea din greșeală a substanței clostebol, dată de către kinetoterapeutul său, potrivit bbc.com.
WADA a decis ca italianul să stea 3 luni pe bară din cauza neglijenței staffului său.
„Sinner nu a intenționat să trișeze, medicamentul nu a oferit niciun beneficiu de creștere a performanței, iar acest lucru s-a întâmplat fără știrea lui, ca urmare a neglijenței membrilor staffului său.
Cu toate acestea, conform codului și în virtutea deciziei TAS, un atlet e responsabil pentru neglijența staffului. Pe baza setului unic de fapte din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată a fi un rezultat adecvat”, au comunicat oficialii WADA, conform sursei citate.
- Sinner va putea fi eligibil pentru joc începând cu data de 4 mai, înainte de Grand Slam-ul de la Roland Garros, care începe pe 19 mai.