Cu toate că nu a luat parte la niciunul din turneele sezonului de zgură, Serena Williams va evolua la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, informația fiind confirmată de Patrick Mouratoglou, antrenorul fostului lider al ierarhiei WTA. "Va juca la Paris pentru a câștiga turneul", ne asigură cel care se ocupă de pregătirea Serenei (36 de ani).
Despre revenirea Serenei la Paris
"Serena poate reuşi orice. După ce am fost antrenorul ei timp de şase ani, cred cu şi mai multă tărie acest lucru. Ea revine evident pentru a câştiga, iar aşteptarea a fost una lungă. Va începe, desigur, turneul cu un amestec de stres, pentru că doreşte ca lucrurile să iasă bine, şi entuziasm, deoarece pentru a juca la astfel de turnee a făcut atâtea eforturi pentru a reveni" - Patrick Mouratoglou, într-un interviu pentru site-ul oficial al WTA.
"După naștere, Serena trebuie să-și
Nu este însă prima dată când Patrick Mouratoglou ne asigură că Serena este pregătită pentru a reveni în circuitul feminin. Acesta a spus același lucru și înainte de startul Indian Wells și Miami, iar prestația Serenei la cele două turnee a fost mediocră.
Ultima dată când Serena a luat parte la Roland Garros a fost la ediția din 2016, atunci când a fost învinsă în finala de Garbine Muguruza (7-5, 6-4).
După ce a născut în luna septembrie a anului trecut, Serena Wlliams a revenit oficial în competiţiile de simplu la turneul de la Indian Wells, unde a fost eliminată în turul al treilea de sora sa Venus. În vârstă de 36 de ani, Serena a disputat doar patru partide de la revenirea în circuit: victorii cu Zarina Diyas (7-5, 6-3), Kiki Bertens (7-6(5), 7-5) și înfrângeri cu Venus Williams (3-6, 4-6) și Naomi Osaka (3-6, 2-6).
În acest moment, Serena are 23 de Grand Slam-uri câștigate (7 Australian Open, 3 Roland Garros, 7 Wimbledon și 6 US Open), aflându-se pe locul doi în ierarhia tuturor timpurilor (nu doar era Open). A depășit-o pe Steffi Graf (22), dar se află cu unul în urma lui Margaret Court (24).
Într-o carieră de excepție, Serena a reușit să câștige 72 de turnee (din care 23 de Grand Slam), având în dreptul ei 785 de victorii și 132 de înfrângeri (bani câștigați din tenis - $84.525.911).
Turneul de Grand Slam de la Roland Garros va avea loc în perioada 27 mai - 10 iunie, la Paris. Ultimii câștigători sunt Rafael Nadal și Jelena Ostapenko.
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro