Simona Halep: "Mi s-au întâmplat numai lucruri bune de când am câştigat la Paris. Joc cu încredere şi cu plăcere, orice vine în plus este bonus"

Simona Halep: "Mi s-au întâmplat numai lucruri bune de când am câştigat la Paris. Joc cu încredere şi cu plăcere, orice vine în plus este bonus"

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, că de anul trecut, când a câştigat turneul de la Roland Garros, i s-au întâmplat numai lucruri bune şi acum consideră că este la un nivel bun, cu toate că încă nu a obţinut trofee în acest an, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

WTA Insider: Simona Halep, dominatoare pe zgură începând din 2014 - A adunat în total 11.094 puncte

"Când câştigi un Grand Slam, te simţi un sportiv complet. Sunt recunoscătoare pentru totul. Însă viaţa mea este aceeaşi, nimic nu s-a schimbat. Sunt bucuroasă de ce am realizat, sunt mai încrezătoare, simt că sunt într-o poziţie mai bună, într-un loc mai bun, şi am crescut mult ca om. Cred că mi s-au întâmplat numai lucruri bune de când am câştigat Grand Slam-ul" - Simona Halep.

Ea a precizat că datorită lui Darren Cahill a crescut mult.

"Darren a fost foarte important pentru cariera mea. Datorită lui am realizat lucruri importante. Nu este uşor fără el, dar m-a învăţat cum să gestionez momentele din timpul meciurilor. Cred că sunt la un nivel bun de tenis în acest moment şi sunt pozitivă pe teren. Am jucat bine în acest an, chiar dacă nu am câştigat turnee. Cred că nivelul meu este bun".

Halep consideră că generaţia tânără de jucătoare este foarte puternică.

"Arată ca şi cum nu ar avea emoţii, par foarte puternice mental. Eu muncesc mult ca să fiu cea mai bună posibil. Muncesc ca să devin mai bună. Tenisul feminin este foarte deschis, de aceea multe sportive câştigă. Cred că acest lucru este bun pentru sport şi pentru public", a afirmat fostul lider WTA.

Simona Halep a subliniat că nu se gândeşte la clasamentul WTA în timpul anului.

"Acum nu mă gândesc la clasament. Pentru mine, clasamentul contează la finalul anului. Dacă aş avea şansa să fiu numărul unu la finalul sezonului ar fi ceva imens, dar nu este o presiune. Am fost doi ani la rând, am câştigat un grand slam, astfel că acum doar joc cu încredere şi cu plăcere pentru că orice vine în plus este un bonus", a declarat ea.

Halep a vorbit şi despre nepoata sa Tania: "Vorbesc cu ea aproape în fiecare zi pe FaceTime. Vrea să vină la Bucureşti să stea cu mine, dar este imposibil, pentru că deseori sunt plecată. O vizitez de fiecare dată când am ocazia. Trebuie să mai joc tenis câţiva ani, dar apoi voi putea petrece mai mult timp cu nepoata mea".

Ea a menţionat că Nadia Comăneci este foarte importantă pentru România.

"Am discutat despre succesul Nadiei, dar nu pot realiza cât de mare a fost acel moment al 10-lui perfect. Nadia este unul dintre cele mai importante modele de urmat în ţara noastră şi va fi astfel întotdeauna".

Simona Halep se află de marţi la Paris, unde va participa la turneul de Grand Slam de la Roland Garros. Românca este deţinătoarea trofeului şi a mai disputat două finale (2014 și 2017).

Ediția cu numărul 123 a turneului de la Roland Garros se va disputa în perioada 26 mai - 9 iunie, la Paris.

* În cursul zilei de vineri, HotNews.ro va publica o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Superliga
20.04
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Citește mai mult
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Superliga
20.04
Gafe uluitoare VIDEO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
Citește mai mult
Gafe uluitoare VIDEO. Cisotti, oportunistul perfect! Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu
FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!
Superliga
20.04
FCSB - CFR Cluj 3-2 Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
Citește mai mult
FCSB - CFR Cluj 3-2   Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar FCSB se desprinde în fruntea Ligii 1!
Știri ultima oră
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
11:03
Probleme la FCSB Imagini îngrijorătoare pentru campioană. Cum au apărut Juri Cisotti și Andrei Gheorghiță după meciul cu CFR Cluj
Probleme la FCSB Imagini îngrijorătoare pentru campioană. Cum au apărut Juri Cisotti și Andrei Gheorghiță după meciul cu CFR Cluj
10:50
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu, după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
„Instinctul m-a împins” Mihai Popescu , după hențul făcut în meciul FCSB - CFR 3-2: „Cine crede că a fost intenționat n-a jucat niciodată fotbal”
10:24
„Am luat gol mult prea ușor” Mario Camora, după meciul cu FCSB: „Prima repriză a fost una total nemeritată, ocaziile au fost doar de partea noastră”
 „Am luat gol mult prea ușor”   Mario Camora, după meciul cu FCSB: „Prima repriză a fost una total nemeritată, ocaziile au fost doar de partea noastră”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa